Medierea colegilor este un procedeu recomandat de Indiana University – Center for Adolescent Studies (7); medierea reprezintă procesul de rezolvare a disputelor şi conflictelor prin intervenţia unui factor de mediere, care nu este implicat în conflict; scopul medierii este de a administra în mod constructiv diferenţele dintre elevi, indiferent de natura lor.

Medierea oferă şcolilor o alternativă la practicile disciplinare tradiţionale; elevii implicaţi în acest proces fie ca mediatori, fie ca parte în conflict învaţă o cale nouă de rezolvare a disputelor; în procesul de mediere, elevii special pregătiţi îşi ajută colegii să identifice problemele reale din spatele conflictelor şi să găsească soluţii.

Medierea colegilor nu-şi propune să descopere cine are dreptate şi cine greşeşte; elevii sunt încurajaţi să se concentreze pe ceea ce s-a întâmplat înainte de conflict şi să înveţe cum să meargă mai departe împreună, ceea ce constituie o deprindere importantă în lumea de astăzi.

Mediatorii cer colegilor aflaţi în dispută să-şi spună punctul de vedere şi le solicită clarificări, acolo unde acestea se impun; în acelaşi timp, aceştia îi ajută pe elevi să identifice căi de rezolvare a conflictului.

O componentă cheie a oricărui proces de mediere este dreptul fiecărui elev implicat în dispută să-şi spună povestea şi să simtă că o persoană i-a înţeles perspectiva. Nate Johnson afirma: <A şti că există o persoană care înţelege realmente ceea ce spui reduce tensiunea în timpul medierii>.

Nu orice problemă este potrivită pentru acest tip de mediere; de exemplu, bătaia, alte activităţi infracţionale grave nu trebuie repartizate programului de mediere al şcolii; situaţii obişnuite ca: insultele, gălăgia, a îmbrânci colegii pe holuri etc. au fost rezolvate cu succes prin medierea colegilor.

Medierea colegilor este o procedură care poate începe doar dacă părţile aflate în conflict sunt de acord şi cuprinde mai mulţi paşi:

- acordul cu privire la regulile de bază;

- ascultarea versiunii fiecărui elev implicat în conflict;

- verificarea tuturor versiunilor;

- discutarea versiunilor;

- elaborarea de soluţii;

- discutarea soluţiilor;

- selectarea unei soluţii;

- semnarea unui <contract>.

În acelaşi timp, există câteva reguli de bază pe care trebuie să le respecte participanţii, aceştia ar trebui să dorească realmente:

- să rezolve problema;

- să spună adevărul;

- să asculte fără a întrerupe;

- să fie respectuoşi;

- să-şi asume responsabilitatea pentru respectarea înţelegerii;

- să păstreze confidenţialitatea procesului de mediere.

Ţinând sub un control dinamic clasa, profesorul este în poziţia de a rezolva rapid, încă din stadiul incipient încercările de perturbare a lecţiei; ştiindu-se atent supravegheaţi, elevii nu vor încerca să profite nici de acele împrejurări în care profesorul nu-i poate privi: când scrie la tablă, când stă la birou sau la pian, când se ocupă de un elev sau de un grup de elevi.

Analizând intervenţiile profesorilor, Good şi Brophy au ajuns la concluzia că, de multe ori, acestea produc perturbări mai mari decât cele pe care şi-au propus să le elimine. De aceea ei recomandă o combinaţie între ignorarea comportamentului nedorit şi aprobarea/recompensarea comportamentului dezirabil. Această strategie nu se dovedeşte întotdeauna eficientă, mai ales în cazul profesorilor tineri. Dacă le scapă o problemă minoră de disciplină, elevii vor considera scăparea respectivă drept un semn de slăbiciune (sau de incompetenţă) şi vor încerca să profite, arogându-şi noi drepturi.

Există mai multe tehnici disponibile la care profesorul poate apela în cazul unor greşeli de comportament minore, dar repetate, mai ales când acestea ameninţă să fragmenteze lecţia sau să se răspândească la alţi elevi; dintre acestea, Louis Cohen şi Lawrence Manion amintesc:

a. contactul din priviri - una dintre cele mai eficace modalităţi de a opri "infracţiuni" minore este să priveşti pur şi simplu către cel în cauză şi să stabileşti contactul din priviri cu el. O privire rece, fixă are propria sa elocvenţă şi poate determina recentrarea atenţiei elevului asupra temei lecţiei.

b. contactul prin intermediul gesturilor - o tehnică eficientă în situaţii care implică grupuri mici de elevi este utilizarea contactului prin gesturi. Un elev neastâmpărat poate fi uşor potolit atingându-l uşor fie pe cap, fie pe umăr sau printr-un gest semnificativ.

c. deplasarea către elevul neastâmpărat - este suficientă apropierea de elevul vinovat pentru ca acesta (mai ales în cazul elevilor mai mari) să se concentreze din nou asupra lecţiei.

d. alte mijloace nonverbale - încruntarea, ridicarea sprâncenelor, ameninţarea cu degetul, legănarea capului a dezaprobare. Natura nonverbală a acestor intervenţii asigură profesorului posibilitatea de a elimina problemele minore de comportament fără a întrerupe lecţia şi fără a distrage atenţia celorlalţi elevi.

e. invitaţia la răspuns - este un alt mijloc eficace de a redirecţiona atenţia elevului asupra lecţiei. Întrebarea ar trebui pusă astfel încât centrarea atenţiei să se facă pe temă şi nu pe profesor. De pildă: "Ce ai face tu într-o astfel de situaţie?" este o manieră preferabilă de a pune o întrebare în locul sintagmei atât de des uzitate: "Ce am spus eu adineaori, George?"

Thomas H. Allen în studiul Developing a Discipline Plan for You consideră că profesorul nu poate desfăşura un învăţământ de calitate, decât în prezenţa anumitor circumstanţe care astăzi nu mai sunt de la sine înţelese; profesorul trebuie să elaboreze un proiect privitor la aceste circumstanţe, iar proiectul trebuie să aibă în vedere că fiecare clasă, fiecare obiect de studiu, fiecare situaţie este diferită.

Thomas Allen constată că, începând cu anii 1970, profesorii nu mai sunt capabili să menţină ordinea în sala de clasă doar prin afirmarea autorităţii lor: “În genere elevii aveau un comportament rezonabil, rareori necesitând mai multă atenţie disciplinară din partea profesorului; dar vechile metode au început să devină ineficiente.”