Modelul consecintelor logice a fost iniţiat de Rudolf Dreikurs. Scopul lui este dezvoltarea autodisciplinei elevului. Dreikurs subliniază că elevii trebuie să fie învăţaţi că sunt responsabili de modul în care se comportă. Regulile clasei şi consecinţele logice ale încălcării lor sunt dezvoltate cât mai democratic cu putinţă. Consecinţele logice constituie acele experienţe organizate de către profesor pentru a arăta elevilor cum stau lucrurile dincolo de zidurile şcolii; de pildă, dacă un elev face murdar în clasă, cineva trebuie să cureţe; dacă un elev nu şi-a terminat tema pentru acasă, o poate face în recreaţie sau după ore. Punerea în practică a consecinţelor logice ale comportamentelor elevilor îi învaţă pe aceştia să evalueze situaţii, să înveţe din experienţă şi să facă alegeri responsabile. Mai departe, Dreikurs sugerează că elevii vor să aparţină unor grupuri, cercuri etc. şi să câştige acceptarea membrilor grupului respectiv; de aceea, comportamentul lor este orientat către atingerea acestui obiectiv; de multe ori elevii se comportă nepotrivit deoarece cred că aceasta este calea pentru a obţine acceptarea pe care o doresc. Dreikurs numeşte acest tip de credinţe scopuri greşite . Iată câteva exemple de scopuri greşite: captarea atenţiei profesorului, căutarea puterii, încercarea de răzbunare, dorinţa de a fi lăsat în pace.

Cheia corectării comportamentului indezirabil stă în identificarea scopului greşit şi în a-l face pe elev să înţeleagă că este vorba de o problemă de comportament.

Elevul este informat asupra consecinţelor logice ale comportamentului său şi este sfătuit să-şi asume o conduită adecvată (amintim aici că în această serie se înscrie şi modelul elaborat de Gordon pe care l-am prezentat în altă partem).

Cum în ciuda utilizării unor strategii de prevenire, apariţia conflictelor este inevitabilă, să abordăm câteva aspecte legate de problemele de comportament. Să menţionăm că nu există strategii sigure de rezolvare a conflictelor, dar, în confruntarea din sala de clasă, în concepţia lui Timothy Blair, profesorul poate beneficia de câteva atu-uri dacă: îşi păstrează cumpătul, evită răspunsurile negative extreme, reacţionează rapid şi nu se sfieşte să ceară ajutor colegilor.

Cele mai frecvente probleme de comportament într-o clasă sunt cele minore: lipsa de atenţie şi de concentrare, distragerea de la subiectul lecţiei, comiterea de pozne etc. Confruntat cu astfel de probleme minore, profesorul trebuie să găsească modalităţi rapide de rezolvare pentru a împiedica răspândirea şi acutizarea lor, pe cât posibil fără întreruperea fluxului lecţiei şi fără perturbarea celorlalţi.

Kasambira (în Lesson Planning and Class Management) aminteşte patru principii care structurează un posibil răspuns al profesorului la astfel de probleme de comportament: principiul saturării, principiul anulării, principiul alternativei incompatibile şi principiul întăririi negative.

principiul saturării: forţarea elevului să-şi continue comportamentul inadecvat până la saturaţie; de pildă, dacă unui elev îi place să întrerupă lecţia punând întrebări stupide, profesorul l-ar putea îndemna să continue până când oboseşte, până când înţelege că a întrecut măsura sau până când vor interveni colegii, agasaţi ei înşişi de comportamentul colegului lor.

  principiul anulării: anularea unor recompense datorită comportamentului inacceptabil al elevului; de pildă, dacă acesta nu-şi rezolvă temele pentru acasă, profesorul îi poate ridica dreptul de a conduce discuţiile legate de temele respective.

  principiul alternativei incompatibile: presupune recompensarea unui comportament incompatibil al elevului tot cu un comportament incompatibil din partea profesorului; de pildă, dacă un elev întrerupe frecvent lecţia, profesorul l-ar putea recompensa pentru momentele când nu face acest lucru; recompensele ar putea consta în laude la adresa comportamentului considerat dezirabil.

  principiul întăririi negative: profesorul poate crea o situaţie inacceptabilă pentru elev, situaţie care ar putea înceta doar prin modificarea comportamentului acestuia; de pildă, profesorul poate decide <izolarea> unui elev (sau trimiterea lui la colţ) până când acesta îşi va îmbunătăţi comportamentul.