Comicul

         Se observă prezenţa celor trei tipuri de comic. "O scrisoare pierduta" provoacă râsul atât prin situaţiile neaşteptate în care sunt puse personajele, dar şi prin surprinderea moravurilor şi a unor tipuri de oameni. Astfel, înfăţisând relaţia dintre Tipătescu şi Zoe sau felul în care se desfăşoara alegerile pentru Camera, I. L. Caragiale realizează un comic de moravuri. Sunt vizate atât viaţa de familie, în care soţul în vârstă acceptă şi prezenţa amantului, cât şi corupţia politicienilor.

          Este prezent şi comicul de caracter, pentru că autorul portretizează diferite tipuri umane, care provoacă râsul prin comportare şi trăsături de caracter. Pristanda stârneste râsul prin supunerea oarbă cu care duce la împlinire ordinele şefilor; Farfuridi şi Brânzovenescu devin ridicoli prin teama exagerată de trădare, iar Caţavencu prin discursul demagogic şi schimbarea de atitudine din final, când din păcălitor devine păcălit. Generatoare de comic sunt şi ticăiala venerabilului Zaharia, dar şi prostia ramolitului de Agamiţa Dandanache. Înseşi numele personajelor sunt alese magistral de Caragiale, având rezonanţe care trimit la caracterul acestora: Caţavencu simbolizează vorbăria de caţă, Zaharia - zahariseala, ramolirea, Agamiţa - decăderea (numele fiind un diminutiv al eroului antic Agamemnon).

         De asemenea, putem întâlni şi comicul de situaţie, întrucât întâmplarile comice abundă: pierderea şi găsirea succesivă a scrisorii, situaţia iniţială şi cea finală în care se află Caţavencu sau deznodamântul farsei electorale care se termină cu mulţumirea tuturor, în sunetele muzicii.

         Prin aceste tipuri de comic, I. L. Caragiale a reuşit să realizeze umorul şi ironia, privind cu mai multă sau mai puţină îngăduinţă personajele şi faptele lor.