Încercând să surprindă relaţia puterii cu intenţionalitatea umană, Dennis Wrong defineşte puterea drept “capacitatea unor persoane de a produce efecte scontate şi prevăzute asupra celuilalt”; o problemă asupra căreia nu s-a stăruit niciodată îndeajuns este sugerată exact de această definiţie a lui Dennis Wrong: în ce măsură reuşeşte profesorul să obţină efectele scontate în raport cu elevul? Şi dacă rezultatele nu se ridică la înălţimea anticipărilor, cui se datorează acest lucru: profesorului, elevilor, lipsei resurselor, conjugării acestor factori într-un mod nepotrivit?

Aceste interogări permit sublinierea altor caracteristici ale puterii:

în primul rând, puterea poate fi concepută ca o substanţă, subliniindu-se astfel mai ales masivitatea ei, caracterul static, potenţial (puterea în starea ei latentă);

în al doilea rând, puterea poate fi concepută ca o relaţie; această perspectivă “porneşte de la simpla constatare, explicitată în definiţia lui Wrong, conform căreia în viaţa socială şi politică puterea ia, în general, forma unei puteri asupra altor oameni sau, în cazuri limită, asupra unei persoane determinate.” (2, p: 224) Se subliniază astfel caracterul dinamic, actualizat al puterii, puterea aflată în starea ei manifestă, efectivă;

în al treilea rând, “nu există putere fără resurse: dacă e considerată capacitate, puterea este legată de controlul asupra resurselor de altfel de natură foarte diversă, iar dacă e luată drept exercitare, presupune exploatarea lor.” (2, p: 225).