Campul educativ scolar(Robert Dahl)
ROBERT DAHL
În
contextul câmpului educativ şcolar este semnificativă şi aserţiunea lui Robert
Dahl: “A are putere asupra lui B în măsura în care îl poate determina pe acesta
din urmă să facă ceva ce, altminteri, nu ar face.” (2, p: 223)
Această aserţiune ne obligă să facem câteva
consideraţii: orice putere de acest tip este relativă la un domeniu determinat
şi la o durată temporală determinată; aşa se configurează extensiunea
puterii. B îl va asculta pe A într-o măsură mai mare sau mai mică, aspect care
va determina intensitatea, gradul de ascultare respectiv; extensiunea şi gradul
de ascultare determină împreună câmpul puterii, dar în acelaşi timp şi
caracterul relativ al acesteia.
B îl ascultă pe A nu datorită calităţii
dispoziţiilor acestuia, pentru că problema lui nu este aceea a valabilităţii
argumentelor, ci a motivelor pentru care să se supună: “Problema esenţială cu
care se confruntă B nu este aflarea motivelor intrinseci ale unei
eventuale acceptări a cererii lui A, ci identificarea semnelor extrinseci,
legate de caracteristicile lui A, care îl determină să se supună.
O primă
concluzie decurge, …, din remarcile precedente: pare pertinent să excludem din
câmpul puterii persuasiunea raţională ce depinde exclusiv de calitatea
argumentelor folosite de A pentru a-l convinge pe B.” (2, p: 230) Puterea nu se reduce la forţă; tot în prezenţa puterii ne aflăm şi
dacă sunt utilizate ameninţările ori sancţiunile; sancţiunile sunt de două
tipuri: pozitive şi negative; prin sancţiuni pozitive se înţeleg acele
<recompense efective sau promisiuni de recompensă>, prin care A încearcă
să obţină din partea lui B un anume tip de comportament.
Acordarea
regulată a unor recompense va sfârşi prin a-i crea lui B anumite aşteptări
care, dacă ulterior nu vor mai fi onorate (prin retragerea recompenselor), vor
fi percepute tot ca sancţiuni negative. Aceste idei vor influenţa în mod
semnificativ atât modalităţile în care profesorul defineşte
pedepsele/recompensele, cât şi tipurile lor, circumstanţele în care sunt considerate
utile şi eficiente.
considerată capacitate, puterea este legată de
controlul asupra resurselor de altfel de natură foarte diversă, iar dacă e
luată drept exercitare, presupune exploatarea lor.” (2, p: 225).