ROBERT DAHL

În contextul câmpului educativ şcolar este semnificativă şi aserţiunea lui Robert Dahl: “A are putere asupra lui B în măsura în care îl poate determina pe acesta din urmă să facă ceva ce, altminteri, nu ar face.” (2, p: 223)

Această aserţiune ne obligă să facem câteva consideraţii: orice putere de acest tip este relativă la un domeniu determinat şi la o durată temporală determinată; aşa se configurează extensiunea puterii. B îl va asculta pe A într-o măsură mai mare sau mai mică, aspect care va determina intensitatea, gradul de ascultare respectiv; extensiunea şi gradul de ascultare determină împreună câmpul puterii, dar în acelaşi timp şi caracterul relativ al acesteia.

B îl ascultă pe A nu datorită calităţii dispoziţiilor acestuia, pentru că problema lui nu este aceea a valabilităţii argumentelor, ci a motivelor pentru care să se supună: “Problema esenţială cu care se confruntă B nu este aflarea motivelor intrinseci ale unei eventuale acceptări a cererii lui A, ci identificarea semnelor extrinseci, legate de caracteristicile lui A, care îl determină să se supună.

O primă concluzie decurge, …, din remarcile precedente: pare pertinent să excludem din câmpul puterii persuasiunea raţională ce depinde exclusiv de calitatea argumentelor folosite de A pentru a-l convinge pe B.” (2, p: 230) Puterea nu se reduce la forţă; tot în prezenţa puterii ne aflăm şi dacă sunt utilizate ameninţările ori sancţiunile; sancţiunile sunt de două tipuri: pozitive şi negative; prin sancţiuni pozitive se înţeleg acele <recompense efective sau promisiuni de recompensă>, prin care A încearcă să obţină din partea lui B un anume tip de comportament.

Acordarea regulată a unor recompense va sfârşi prin a-i crea lui B anumite aşteptări care, dacă ulterior nu vor mai fi onorate (prin retragerea recompenselor), vor fi percepute tot ca sancţiuni negative. Aceste idei vor influenţa în mod semnificativ atât modalităţile în care profesorul defineşte pedepsele/recompensele, cât şi tipurile lor, circumstanţele în care sunt considerate utile şi eficiente.

considerată capacitate, puterea este legată de controlul asupra resurselor de altfel de natură foarte diversă, iar dacă e luată drept exercitare, presupune exploatarea lor.” (2, p: 225).