ZYGMUNT BAUMAN

Pentru Zygmunt Bauman societatea modernă stă sub semnul <grădinăritului>: aceasta înseamnă că şi-a asumat în mod deliberat cultivarea şi menţinerea condiţiei conduitei umane între nişte parametri consideraţi dezirabili, iar acest proces se desfăşoară în mod continuu şi uneori, inobservabil: “Societatea modernă nu crede că se poate asigura pe sine fără a lua, conştient şi deliberat, măsurile pentru a-şi salva securitatea. Înainte de toate, acestea implică îndrumarea şi urmărirea conduitei umane: ele înseamnă control social. Acesta din urmă se poate exercita în două feluri.

Oamenii pot fi puşi fie într-o situaţie care să-i împiedice să facă lucruri care nu sunt dorite, fie într-una care îi conduce să acţioneze aşa cum se doreşte. (…) Fie că este vorba despre o conduită care se doreşte ocolită, fie despre o faptă care se doreşte realizată, sarcina esenţială este dispunerea cadrului potrivit. Dar o astfel de atribuţie se divide în două părţi: prevenire şi stimulare.” (3, p: 37)

Este şi motivul pentru care în şcoală s-a impus tot mai mult şi într-un mod neaşteptat problematica disciplinei. Sinteză a unor trăsături ca prevederea, judecata şi autocontrolul, disciplina a devenit una dintre finalităţile vârstei copilăriei şi explicit ale şcolii; în şcoală încă mai este asimilată controlului şi puterii şi nu dezvoltării sau educaţiei.Această asimilare s-a produs şi datorită influenţei semnificative a lucrării lui Michel Foucault A supraveghea şi a pedepsi. Pentru Foucault şcoala reprezintă un spaţiu privilegiat al relaţiilor de putere, analiza gânditorului francez concentrându-se cu deosebire pe două feţe ale acesteia: puterea regelui şi puterea disciplinară.