Michel Foucault
Emblema
puterii disciplinare este considerat panopticonul, printre altele şi
pentru că obiectivează cel mai bine caracteristica esenţială a acesteia: invizibilitatea.
Am putea spune că puterea disciplinară se constituie exact din această tensiune
dintre invizibilitatea ameninţătoare a puterii, gata oricând să se manifeste şi
vizibilitatea individului, vulnerabil şi expus clipă de clipă privirii
scrutătoare a puterii.Încercând să surprindă această
tensiune vizibil / invizibil specifică puterii disciplinare, Bentham a elaborat
proiectul panopticonului, model arhitectonic, dar nu numai, de vreme ce Zygmunt
Bauman îl consideră şi model al <societăţii umane în genere>: “Panopticon
poate fi interpretat ca o parabolă a societăţii în general - o societate
viabilă, ordonată, fără crime, care recunoaşte uşor şi tratează lipsa de
cooperare, care caută cu sârguinţă cel mai mare beneficiu şi fericirea maximă a
membrilor ei, o societate completată cu toate funcţiile şi rolurile
indispensabile supravieţuirii şi succesului ei.” (3, p: 48) Iată imaginea panopticonului, aşa cum o prezintă
Michel Foucault: “la periferie, o construcţie inelară; în centru, un turn
prevăzut cu ferestre largi ce dau spre faţa interioară a inelului; clădirea
periferică este împărţită în celule ce ocupă întreaga grosime a construcţiei;
acestea au, fiecare, câte două ferestre, una spre interior, către ferestrele
turnului, cealaltă spre exterior, permiţând astfel luminii să străbată celula
dintr-o parte în alta.” (5, p: 284)
Este suficient un supraveghetor în
turnul central pentru a putea controla ceea ce se întâmplă în fiecare celulă.
Aflaţi în plină lumină, cei închişi nu vor şti niciodată când sunt
supravegheaţi şi când nu; mai mult, izolaţi fiind, nu se pot organiza, nu pot
complota, nu pot ascunde nimic privirii nemiloase a puterii disciplinare: “este
văzut, dar nu poate să vadă; obiect pentru o informaţie, dar nici o clipă subiect
al unei comunicări. Dispunerea încăperii sale, faţă în faţă cu turnul central,
îi impune o vizibilitate axială; în vreme ce împărţirea inelului în celule bine
izolate una de alta implică o invizibilitate laterală. Iar aceasta e garanţia
ordinii.” (5, p: 285) În acelaşi timp, cel supravegheat are
veşnic în faţă turnul central, simbol vizibil al puterii, ameninţător, pentru
că este inaccesibil vederii lui: “Din această pricină, Bentham a stabilit
principiul conform căruia puterea trebuie să fie vizibilă şi cu neputinţă de
verificat: deţinutul nu trebuie niciodată să ştie dacă e efectiv privit; dar
trebuie să aibă certitudinea că poate oricând să fie.” (5, p: 286) În această situaţie, cel închis preia
cu sine puterea, o face prezentă clipă de clipă, amplificând astfel efectele pe
care le scontează supraveghetorul. Aplicată în şcoală, o asemenea maşinărie ar
crea comportamente deviante din partea elevilor, fracturi la nivelul
personalităţii (o duplicitate accentuată), obedienţă.