Dacă unele abordări se raportează la putere ca la un fenomen marginal, un produs al derapajului autorităţii, altele studiază puterea ca pe o realitate inerentă comunităţilor umane.

Într-o primă accepţie, “noţinea de putere serveşte de cele mai multe ori pentru a dsemna capacitatea unui actor dat de a ajunge la rezultatele urmărite şi, în special, de a realiza acţiuni eficiente.” (2, p: 220).

În acest sens, puterea este o caracteristică a tuturor acţiunilor umane care se înscriu pe coordonatele eficienţei. Această aserţiune este prea vagă pentru a fi utilizată în situaţii concrete, dovadă că, din perspectiva ei ne-ar fi greu să diferenţiem între poziţia profesorului şi aceea a elevilor în cadrul câmpului educativ şcolar. Şi profesorul şi eleviii controlează în mod eficient un ansamblu întreg de activităţi, unele chiar comune.

Chiar şi aşa, analiza acestei definiţii a puterii relevă trei elemente importante: - primul element pe care îl subliniază François Chazel este acela al relaţiei directe dintre putere şi acţiune, puterea desemnând acea intervenţie capabilă să altereze cursul unei acţiuni;

- al doilea element subliniază capacitatea puterii de a <produce rezultate>, de a îndeplini, de a realiza, capacitate redată prin sintagma putere de a…; se subliniază astfel latura eficientă a puterii, latură care relevă o dimensiune conexată: puterea asupra…;

- al treilea element ne trimite la persistenţă ca trăsătură a puterii care relevă tocmai continuitatea acesteia. Puterea nu reprezintă un fenomen episodic, care se manifestă din când în când, ci reprezintă mai degrabă o constantă, fie în formă potenţială, fie în formă actualizată.