De obicei, profesorii nu agreează ideea că propriul lor comportament poate constitui sursa unor probleme de disciplină, dar eşecul în elaborarea şi obiectivarea unui scenariu educativ relevant determină uneori incidente neplăcute în sala de clasă; printre factorii care pot determina probleme de comportament în sala de clasă Kasambira aminteşte:

A. lipsa de experienţă: profesorii începători nu ştiu cum să interacţioneze cu un anumit grup de elevi sau nu ştiu cum să reacţioneze în anumite situaţii concrete, iar efectul este cel mai adesea perturbarea activităţilor din sala de clasă; din teama de a nu pierde controlul asupra elevilor, noii profesori pot utiliza în mod inadecvat proceduri de menţinere a disciplinei sau pot utiliza proceduri inadecvate pentru situaţia creată ( de obicei reacţionează disproporţionat, ceea ce are drept efect producerea unei perturbări mai mari decât aceea pe care vor să o rezolve; această reacţie exagerată se datorează faptului că le este teamă să nu piardă controlul asupra elevilor sau, nu de puţine ori, le este teamă că nu vor fi luaţi în serios).

B. probleme de comunicare: profesorul comunică într-un mod inadecvat aşteptările sale în raport cu elevii şi cu performanţele intelectuale ale acestora, ceea ce va lovi în nevoia lor de respect de sine şi va anula rolul de factor de motivare al propriilor aşteptări; în plus, remarcile sarcastice ale profesorului pot fi preluate de colegi şi însuşite ca atare, ceea ce va produce acelaşi efect: pierderea respectului de sine, dar şi mai grav, fenomenul numit <neputinţă învăţată>; elevul va sfârşi prin a crede că anumite deprinderi, cunoştinţe etc. nu-i vor fi niciodată accesibile, chiar dacă, aşa cum am subliniat, neputinţa nu este reală, ci doar învăţată; să mai adăugăm că nu sunt recomanadabile disputele cu elevii în faţa clasei; prezenţa celorlalţi colegi constituie uneori un factor mai degrabă agravant, obligându-i pe aceştia la reacţii exagerate doar pentru a-şi păstra prestigiul în ochii lor, mai mult unii dintre ei se pot ralia la punctul de vedere al rebelilor, aplificând dimensiunile conflictului.

C. diferenţe de atitudine: un management eficient al clasei presupune acceptarea diferenţelor de opinii dintre profesor şi elevi; mulţi elevi găsesc şcoala lipsită de relevenţă pentru viitorul lor şi, oricum, plictisitoare; altora le place şcoala dar nu pot suferi un anumit obiect de studiu; deşi rolul profesorului presupune încercarea de a modifica atitudinea negativă a elevilor în raport cu şcoala, acesta trebuie să accepte, în acelaşi timp, diferenţele de opinii, de nevoi şi interese; pentru fiecare profesor obiectul de studiu pe care îl predă este cel mai important, s-ar putea ca opţiunile unor elevi să nu se îndrepte către obiectul de studiu respectiv cu aceeaşi ardoare, iar profesorul trebuie să respecte acest lucru.

D. probleme personale: recomandarea cea mai des auzită este ca profesorul să-şi lase problemele personale la uşa sălii de clasă; doar în aceste condiţii îşi poate utiliza întreaga energie pentru a crea o atmosferă stimulativă, favorabilă procesului de învăţare; nu este corect din partea profesorului să permită problemelor personale să-l distragă de la îndatoririle profesionale şi, în plus, este contraproductiv din punctul de vedere al managementului clasei: elevii vor profita de lipsa sa de concentrare; de asemenea, nu este recomanadabil ca profesorul să facă publice în sala de clasă neînţelegerile sale cu alţi colegi, care predau alte obiecte de studiu.

E. proiectarea: în absenţa proiectării lecţia se desfăşoară la întâmplare şi nu sunt rare situaţiile în care profesorul intră în sala de clasă fără a avea un proiect, o structură clară a activităţilor anticipate; prin intermediul proiectării profesorul încearcă să asigure un învăţământ diferenţiat, care să răspundă nevoilor şi intereselor elevilor din clasa respectivă, nevoi şi interese mai degrabă divergente decât omogene; proiectarea potenţează creativitatea şi iniţiativa, iar situaţia de învăţare este gândită în funcţie de resursele educaţionale existente.

F. resurse materiale adecvate: diferenţierea experienţelor de învăţare este strâns legată (pe lângă proiectare) de prezenţa unui curriculum suficient de personalizat (ceea ce constituie treaba profesorului), dar şi de prezenţa resurselor materiale adecvate, care să constituie împreună premisele unui învăţământ activ, individualizat; în aceste circumstanţe elevul se va implica în activităţile desfăşurate în cadrul lecţiei, ceea ce va reduce la minimum situaţiile conflictuale din sala de clasă.

G. mediul: sala de clasă cuprinde mediul fizic şi mediul emoţional; altfel spus, se poate vorbi de şase factori care constituie cadrul educaţional: profesorul, elevul, strategiile şi tehnicile instrucţionale, conţinuturile, mediul social şi mediul fizic.

În ceea ce priveşte mediul fizic, profesorul ar trebui să aibă în vedere iluminatul (de exemplu, stângacii ar trebui să stea mai aproape de ferestre pentru ca lumina să nu fie blocată în timpul scrisului), aranjamentul mobilierului (în funcţie de activităţi, strategii şi resursele materiale intenţionate), curăţenia (pe care o pot întreţine în bună măsură chiar elevii, ca efect al programului de disciplină care funcţionează în sala de clasă) şi temperatura (care trebuie să se încadreze între parametrii standard indiferent de anotimp).