Conceptul de disciplină a primit accepţii diferite în perioade de timp diferite; astfel, cu nu prea mulţi ani în urmă, disciplina şcolară era asociată cu liniştea, în aşa fel încât se spunea că într-o sală de clasă trebuie <să se audă bâzâitul muştei>; astăzi, disciplina nu se mai asociază cu liniştea, chiar dacă în anumite momente ale lecţiei sau la anumite discipline de studiu mai este nevoie de aşa ceva: “expunerile şi demonstraţiile presupun un grad mare de concentrare, deci de linişte; şedinţele de lucru la diverse cercuri, activităţile de laborator presupun o activitate mai relaxată, caracterizată de zgomote specifice; cu alte cuvinte, în clasele de astăzi grupuri de băieţi şi fete pot fi văzuţi vorbind despre munca lor, în timp ce alţii se deplasează cu treabă prin sala de clasă, iar alţii lucrează singuri la proiectele lor. Scena se aseamănă cu aceea dintr-un birou sau dintr-o firmă mare, în cadrul cărora se îndeplinesc mai multe activităţi în acelaşi timp.” (6, p: 101)

Acest concept nou al disciplinei i-a determinat pe unii autori să creadă că ordinea nu este necesară, mai mult, că este chiar dăunătoare; aceste afirmaţii sunt lipsite de orice suport, atât teoretic, cât şi practic: "sala de clasă este un spaţiu destinat învăţării; orice distragere a atenţiei împiedică sau întrerupe experienţele educaţionale, fapt pentru care nu trebuie tolerate; ordinea este o nevoie; diferenţa dintre sala de clasă de ieri şi aceea de astăzi vizează tipul de ordine şi nu abolirea acesteia.” (6, p: 102)