Rămâne posibilitatea motivării elevilor prin intermediul unor factori proprii instituţiei şcolare, posibilitate care reclamă multă energie din partea profesorilor şi prin intermediul căreia nu se obţin întotdeauna rezultate semnificative. În acest sens, Kenneth Moore amintea:

- A avea aşteptări maxime în raport cu elevii. Cercetările au relevat că elevii au tendinţa de a fi la înălţimea aşteptărilor profesorului. În acest caz, aceste aşteptări pot fi utilizate pentru motivarea elevilor. Dacă se aşteaptă şi se solicită cât mai mult de la elevi adesea se va şi obţine acest lucru.

- A oferi prin exemplul propriu un model pentru comportamentele dorite. Urmând exemplul profesorului, elevii îşi vor schimba propriul comportament. De pildă, acesta poate arăta entuziasm pentru obiectul de studiu pe care îl predă şi pentru lucrul cu elevii. Entuziasmul este molipsitor şi se va transmite şi elevilor.

- A împărtăşi elevilor aşteptările sale; este recomandabil ca profesorul să comunice elevilor scopurile pe care le următeşte, mijloacele şi strategia pe care intenţionează să le utilizeze în acest scop, pentru a-i implica atât în procesul de fixare a obiectivelor, cât şi în acela de proiectare a mijloacelor şi a strategiei adecvate. Această implicare determină asumarea de responsabilităţi din partea elevilor şi creşterea semnificativă a întăririlor pozitive, ca urmare a atingerii obiectivelor propuse.

- A stabili o atmosferă pozitivă, de empatie pentru fiecare elev în parte, dar fără a pierde din vedere centrarea lor pe ceea ce trebuie făcut în clasă.

- A implica elevii în mod activ, utilizând astfel disponibilitatea lor naturală de a face ceva. Profesorul ar trebui să gândească un proces instructiv - educativ viu care să potenţeze această disponibilitate naturală a elevilor.

- A releva foarte clar că merită să înveţi, că fiecare lecţie transmite ceva foarte important, decisiv pentru viaţa elevilor; altfel, aceştia vor încerca să se sustragă.

- A cultiva încrederea în sine a elevilor. Oricine vrea să se simtă preţuit şi respectat. De aceea, profesorul are sarcina de a planifica în aşa fel activităţile, încât fiecare elev să poată face ceva şi să obţină succes. Eşecul repetat determină sustragerea elevului de la activităţi şi pierderea încrederii în sine sau în profesor.

- A utiliza interesele şi cunoştinţele anterioare ale elevilor, plecându-se de la ceea ce a devenit aproape un truism în educaţie: elevul acordă o atenţie mult mai mare şi se implică mai mult dacă subiectul are o legătură vizibilă cu experienţa şi interesele sale. O astfel de situaţie poate determina şi o atitudine mult mai pozitivă faţă de şcoală şi de profesori.

- A utiliza ideile elevilor, pentru că în acest caz interesul şi implicarea lor vor fi mai mari.

- A utiliza curiozitatea naturală a elevilor; în acest sens, profesorul urmează să pună în joc un arsenal variat de tehnici şi mijloace care să scoată lecţiile din anonimat.

- A provoca elevii prin solicitările la care trebuie să răspundă. Temele uşoare devin cu timpul plictisitoare, fapt ce determină fie ne-implicarea elevilor, fie deplasarea centrului lor de interes. Problemele pe care le au de rezolvat trebuie să-i provoace, dar să nu-i descurajeze, deoarece, în acest ultim caz, efectul ar fi similar cu acela al temelor uşoare.

- A utiliza întăririle pentru a recompensa comportamentele dezirabile. Nu de puţine ori, comportamentul dezirabil este "uitat", pentru a acorda o atenţie sporită elevilor care creează probleme. Dar a beneficia de atenţia profesorilor este o întărire pozitivă cu valenţe educative semnificative, de care nu întotdeauna profesorul face uz.

- A utiliza instruirea individualizată, adică a realiza o proiectare diferenţiată a activităţilor de învăţare în funcţie de interesele, nevoile şi abilităţile elevilor.

- A utiliza competiţia, întrucât în mod natural elevilor le place să intre în competiţie şi să câştige, să fie cei mai buni. Această modalitate de motivare trebuie utilizată cu grijă, deoarece, dacă în mod repetat aceiaşi elevi pierd competiţia, ea poate deveni contraproductivă din punct de vedere educativ.

- A reduce anxietatea elevilor; elevii neliniştiţi nu se pot centra pe activitatea de învăţare, iar unele presiuni care se exercită asupra lor (utilizarea fără discernământ a competiţiei, teme prea grele sau care necesită un volum de muncă prea mare, lucrări de control lipsite de relevanţă etc.) sunt inutile şi pot fi contraproductive.