IV

 

Implicaţi într-un asemenea efort, elevii sunt "constrânşi" să-şi asume responsabilităţi mult mai mari decât în aşa-zisele situaţii educative "normale".

Managementul clasei depinde hotărâtor şi de imaginea pe care elevii şi-o formează despre profesorul eficient. Plecând de la rezultatele unor interviuri şi observaţii, H. Gannaway (3) a ajuns la concluzia că profesorii sunt supuşi în mod sistematic (deşi, uneori, fără conştientizarea acestui fapt) unor teste, care configurează următoarea succesiune:

a. poate profesorul să menţină ordinea?

b. ştie să râdă?

c. îi înţelege pe elevi?

Trebuie să observăm că în mod aproape instinctiv, chiar dacă profesorul nu vrea acest lucru, un fel de "negociere", de "acomodare" se produce deja, începând cu primele întâlniri ale profesorului cu elevii. Pentru a fi acceptat, un profesor trebuie să obţină răspunsuri pozitive la cele trei întrebări anterioare. Implicaţiile acestor întrebări, aşa cum le-a sugerat Gannaway (3), ar fi următoarele:

- prima întrebare (poate profesorul să menţină ordinea?) implică faptul că elevii aşteaptă de la profesor exact acest lucru, să menţină ordinea;

- a doua întrebare (ştie să râdă?) implică din partea elevilor aşteptarea ca menţinerea ordinii să nu se transforme într-un regim de disciplină prea aspră şi represivă. După cum nota Gannaway (3), este nevoie de o "stricteţe simpatică" şi nu de una "scârboasă".

- întrebarea finală (îi înţelege pe elevi?) se referă la înţelegerea clasei ca întreg, a grupului de elevi şi a statutului lor şi nu la înţelegerea manifestată în raport cu anumiţi membri ai grupului.

Încercând să descopere "imaginea" unui profesor care, deşi păstrează ordinea, este agreat de elevi, R. Nash (4) a ajuns la concluzia că:

- elevii îi privesc favorabil pe acei profesori care păstrează ordinea, sunt stricţi şi pedepsesc indisciplina; pe acei profesori care îi ţin ocupaţi, le dau exemple, îi ajută şi se fac înţeleşi; care sunt interesanţi, neobişnuiţi, aparte; care sunt cinstiţi, consecvenţi şi nu favorizează pe nimeni; care sunt prietenoşi, amabili şi glumesc.