Ideea este de a-l ajuta pe elev, oferindu-i drept suport simpatia profesorului, sã gãseascã singur calea de rezolvare. Autoarele lucrãrii Ştiinţa rezolvãrii conflictelor recomandã câteva elemente care vor susţine ascultarea activã:

- “Nu vorbiţi despre dumneavoastrã;

- Nu schimbaţi subiectele;

- Nu daţi sfaturi, nu diagnosticaţi, nu încurajaţi, nu criticaţi, nu hărtuiţi;

- Nu vã gândiţi înainte la ceea ce veţi spune;

- Nu ignoraţi sau negaţi sentimentele celuilalt. Apreciaţi ceea ce simte din ceea ce nu spune, precum şi din ceea ce spune! Urmăriţi comunicarea nonverbalã (de ex.: Are lacrimi în ochi? Face mişcări nervoase?);

- Nu pretindeţi cã aţi înţeles ce vrea sã spunã dacã, de fapt, nu l-aţi înţeles;

- Întrebaţi-l despre nevoile, preocupãrile, anxietăţile şi dificultăţile lui;

- Confirmaţi cã l-aţi înţeles. Parafrazaţi ideea principalã: “Spui cã vrei sã...?”, “Spui cã nu crezi cã vei suporta o tensiune atât de mare?”, “Te simţi cu adevãrat revoltat?” (2, p: 73-74).

Dacã profesorul are o problemã, într-o modalitate sau alta vor fi afectaţi şi elevii; de aceea trebuie sã fie implicaţi şi în soluţionare. De pildã, dacã nu-şi poate desfăşura lecţia datoritã zgomotelor şi agitaţiei unui grup de elevi, profesorul are o problemã. Dacã profesorul este agasat, chiar deranjat de activităţile unor elevi, atunci aceştia au o problemã. Dacã nu suportã şcoala, un profesor, sau anumite obiecte de studiu iarăşi elevii vor avea o problemã.

Tot Gordon recomandã o abordare din partea profesorului care sã centreze mesajul pe persoana sa şi nu pe elev. Trebuie subliniate eventualele consecinţe ale acţiunilor indezirabile ale elevului asupra profesorului, pentru că el este acela care are o problemă (exemple: "Sunt dezamăgit de comportamentul tău de pe terenul de sport", "Sunt supărat pentru că ai rupt cartea colegului", etc.; nu sunt recomandabile: "Eşti leneş", "Eşti un elev care creează probleme" etc.).