Cercetătorii de la Indiana University – Center for Adolescent Studies marchează deosebirea între un stil autoritar şi altul autoritativ (8): astfel, stilul autoritar este specific unui profesor care utilizează un control strict, fixând restricţii ferme în raport cu elevii.

Elevilor li se repartizează locuri pentru întreg semestrul; băncile sunt aşezate, de obicei, în rânduri drepte, fără nici o deviaţie; înainte de a începe ora de clasă elevii trebuie să se afle în bănci şi nu se vor mişca de acolo pe întreaga durată a orei respective.

Profesorul autoritar acceptă rareori să motiveze absenţe şi nu învoieşte pe nimeni. Elevii ştiu că profesorul nu trebuie întrerupt, că acesta descurajează discuţiile şi controversele, fapt pentru care nu vor deprinde şi nu vor exersa abilitatea de a comunica.

Profesorul autoritar impune o disciplină severă şi se aşteaptă să fie ascultat necondiţionat; dacă elevul nu reacţionează suficient de prompt, va fi oprit după ore sau va fi trimis la director. La orele unui asemenea profesor se execută ordine şi nu se iau decizii comune.

De obicei, profesorul autoritar nu lasă în vreun fel să se vadă că îi pasă de elevi; aceştia primesc foarte rar laude şi încurajări sau nu primesc deloc; activităţile extraşcolare (excursii, vizite de studiu, la muzee etc.) sunt considerate irelevante pentru educaţia elevilor, de aceea nu vor intra în atenţia profesorului autoritar.

Dacă elevii vor realmente să înveţe ceva, trebuie să-l asculte pe el, profesorul lor şi nu să aibă iniţiative <extravagante> ca vizitele la muzee sau excursiile; în fapt, aceşti elevi nici nu prea sunt capabili să iniţieze ceva, deoarece n-au fost lăsaţi să-şi manifeste nici o preferinţă şi nici să organizeze vreo activitate anume; profesorul autoritar este singurul apt şi îndreptăţit să ia decizii, în concepţia sa rolul elevului fiind acela de a asculta.

Profesorul autoritativ pare dispus să stabilească o minimă colaborare cu elevii săi: el fixează restricţii ferme elevilor dar, în acelaşi timp, încurajează şi independenţa; profesorul autoritativ explică adesea necesitatea adoptării unor reguli şi justifică impunerea unor decizii; el admonestează politicos, dar sever comportamentul perturbator al elevului, uneori poate încălca anumite limite şi reguli, dar numai după o considerare atentă a circumstanţelor.

Profesorul autoritativ este deschis discuţiilor cu elevii, acceptă chiar controversele şi dezbaterile critice; elevii ştiu că-şi pot întrerupe profesorul dacă au de pus o întrebare pertinentă sau dacă au de făcut vreun comentariu la obiect; aceştia pot deprinde şi exersa abilitatea de a comunica.

Profesorul autoritativ lasă să se întrevadă afecţiunea pe care o simte pentru elevii săi, utilizând frecvent laudele şi încurajarea, scrie comentarii pe caietele cu teme ale elevilor şi face remarci pozitive atunci când este cazul; creează un mediu stimulativ, cultivă respectul de sine al elevilor şi răspunde nevoii de afiliere a acestora.