Pedagogia nu se poate identifica sub nici un aspect cu o colecţie de reţete care trebuie administrate în anumite condiţii precis determinate. Utilizând în continuare analogia, am spune cã pedagogia este o disciplinã a dozajului; şi dacã ea poate oferi fãrã nici un dubiu ingredientele necesare unei situaţii educative, dozajul ţine încã de profesor, de cel care acţionează în circumstanţe date. Încã un lucru: deşi determinate, aceste circumstanţe sunt mult prea complexe pentru a putea fi controlate întotdeauna în mod eficient. De aceea, autorii lucrãrii A guide to teaching practice, avertizeazã asupra pericolului transformãrii managementului clasei într- un panaceu “pentru toate provocãrile şi dificultăţile care sunt prezente în mod potenţial într-o salã de clasã modernã.” (1, p: 202)

Un control autentic, formativ al unei situaţii educative presupune subordonarea intenţiilor profesorului logicii situaţiei respective, chiar dacã acestea ignorã notaţiile din proiectul de lecţie. Trebuie acceptatã totuşi ideea că se impune ca cã anumiţi parametri  sã fie controlaţi din exteriorul situaţiei de predare- învăţare, deoarece aceştia se constituie în chiar condiţii de posibilitate ale respectivei situaţii. Tehnicile care ţin de managementul şi controlul clasei permit instituirea acelor forme primare ale ordinii (concentrare, capacitatea de a asculta în linişte, de a accepta indicaţiile profesorului etc.) fãrã de care nu se poate desfăşura un învăţământ autentic.

Aceasta nu înseamnã cã toate situaţiile problematice – chiulul, violenţa, limbajul inacceptabil etc. – pot fi rezolvate eficient lecturând rândurile care urmeazã.

Tehnicile, “trucurile”, stratagemele care ţin de managementul clasei nu sunt întemeiate pe fundamente teoretice  foarte solide, multe dintre ele fãcând parte din “memoria colectivã” a profesiunii. Sistematizate, ele pot conferi, în conjuncţie cu alte elemente, un stil pregnant, de neconfundat unui profesor.

 

Conceptele de AUTORITATE si PUTERE ->