Revenind la stilurile de conducere, sã notãm cã pentru Kenneth Moore, stilul autoritar denotã putere, presiune, dominaţie. Profesorul utilizeazã aceşti factori în relaţiile lui cu elevii, asumându- şi singur responsabilitatea pentru deciziile privitoare la clasã ca întreg, la fiecare elev în parte. Elevii sunt supuşi unui control strict, impus rapid şi brutal, având drept suport frica. Profesorul poate recurge la umilirea elevului în faţa clasei, mizând pe efectul de undã, în ideea cã îi va determina şi pe ceilalţi elevi la o ascultare necondiţionată. Efectele stilului autoritar sunt şi ele subliniate de cãtre Kenneth More: “Cercetãrile (...) sugereazã cã acest stil de conducere are adesea ca rezultat o atmosferã de ostilitate şi induce elevilor sentimentul neputinţei, al competiţiei, al unei dependenţe înalte şi al înstrãinãrii de obiectul de studiu respectiv. Adesea, într- o atmosferã de autoritate, elevilor le este teamã sã facã încercãri, astfel dezvoltându-se lipsa de încredere în sine şi pesimismul. Elevii au tendinţa de a renunţa când trebuie sã înfrunte o nouã dificultate sau o sarcinã nouã.” (5, p: 252)

Într- un rezumat, Kenneth Moore prezintã trãsãturile principale ale stilului autoritar:

-          a pedepsi;

-          a umili;

-          a impune;

-          a cere imperativ;

-          a critica;

-          a exercita presiuni;

-          a utiliza o voce ascuţită;

-          a domina;

-          a fi aspru;

-          a inspira teamã. (5, p: 254)

Forrest W. Parkay/ Beverly Stanford (în Becoming Teacher) caracterizeazã oarecum asemãnãtor stilul autoritar:

-          şef;

-          voce ascuţită, aspră;

-          comandã;

-          putere;

-          presiune;

-          cere imperativ cooperare;

-          “Îţi spun eu ceea ce trebuie să faci";

-          impune ideile sale;

-          dominare;

-          descoperã greşeli;

-          critică;

-          pedepseşte;

-          "Eu decid, tu asculţi";

-          îşi asumă întreaga responsabilitate. (7, p: 346)