Tehnicile interviului - ocupându-se de această modalitate, Saunders (3) a schiţat două forme de interviu:

 

a. interviul investigativ - este o strategie utilă în cazul unor forme mai serioase de comportament indezirabil şi poate fi folosit când sunt implicaţi unul sau mai mulţi elevi. Interviul investigativ ar trebui să vizeze numai elevul / elevii implicaţi în incident şi – acolo unde este posibil – după ce s-au mai liniştit puţin lucrurile. Se încearcă astfel minimizarea efectelor şi a posibilităţilor de extindere a incidentului. Dacă sunt implicaţi mai mulţi elevi, ar trebui să i se permită fiecăruia să-şi prezinte propria versiune asupra a ceea ce s-a întâmplat, profesorul trebuind să intervină doar pentru clarificarea faptelor şi pentru a discerne între fapte şi opinii; ar trebui apoi soluţionate discrepanţele dintre diferitele versiuni, pentru a se obţine una finală, acceptabilă şi acceptată de către toţi elevii implicaţi.

Saunders (3) avertizează asupra mecanismelor psihologice de apărare pe care teama le poate declanşa la elevi, mecanisme care vor distorsiona imaginea lor asupra faptelor; aceste mecanisme sunt: negarea, proiecţia, raţionalizarea. Acolo unde este posibil, aceste mecanisme ar trebui puse în lumină şi discutat cu cei în cauză despre efectele lor. Iată câteva repere de urmărit în timpul unui interviu investigativ:

- nu te implica emoţional;

- dacă este posibil, exclude de la discuţii elevii care nu sunt implicaţi în incident;

- ficare elev implicat trebuie să expună versiunea proprie asupra celor întâmplate;

- încearcă să clarifici faptele şi să elimini opiniile;

- încearcă să descoperi funcţionarea mecanismelor de apărare;

- dacă este posibil, discută cu elevii în cauză despre prezenţa mecanismelor de apărare;

- atenţie la acţiunile tale: ele servesc drept model pentru elevi.

Un interviu investigativ cunoaşte mai multe finalizări: impresionarea elevilor, pedepsirea celor vinovaţi, trimiterea acestora la o instanţă superioară (directorul, de pildă);

 

        b. interviu bazat pe relaţii de încredere - se referă la cazul când în "culpă" se află un singur elev, care a dobândit încrederea profesorului şi care pare a fi dispus să recunoască greşelile pe care le-a comis. Reperele unui astfel de interviu sunt:

- discută între patru ochi cu elevul;

- nu recurge la intimidări mai mult sau mai puţin voalate;

- valorifică bunele relaţii cu elevul, anterioare incidentului aflat în discuţie;

- subliniază nevoia de sinceritate;

- subliniază posibilele consecinţe ale comportamentului său, dar fără a face referire la o posibilă pedeapsă;

- abordează problema conduitei viitoare a elevului.