Consecinte semnificative in plan educativ

Situaţia se complicã dacã profesorul nu are în vedere faptul cã orice elev, mãcar într-un domeniu - aşa cum afirma Bochenski- are autoritate epistemicã în raport cu purtãtorul formal. De aici se desprind mai multe consecinţe semnificative în plan educativ:

  implicarea elevului în sfera deciziilor care îi afecteazã viaţa. În învăţământul românesc nonimplicarea este aceea care predominã încã, sub mai multe aspecte:a.cadrul juridic nu încurajeazã încã participarea elevilor la viaţa decizionalã a şcolii; şi chiar dacã situaţia se poate remedia relativ uşor în plan juridic (printr-o reglementare formalã), mentalitatea profesorilor (mai degrabã ostilã transformãrii elevilor în parteneri cu anumite drepturi) va avea nevoie de o duratã mai îndelungatã şi de acţiuni inteligent gândite şi materializate pentru a se schimba; b. profesorii ignorã prezenţa vie a unor persoane reale în clasã, raportându-se la elevi ca la nişte abstracţiuni, prin intermediul unor standarde şi criterii impuse de obişnuinţă (numitã, uneori în mod nejustificat, experienţă), de manuale, de programe, de tradiţia (nu întotdeauna valabilã) şcolii respective; c. elevii nu sunt consultaţi (ori sunt formal consultaţi) când se iau decizii de genul: ce sã se facã în orele de atelier, ce discipline facultative/opţionale se aleg (folclorul şcolar a nãscocit formula paradoxalã, dar realã, facultativ - obligatorii), fixarea temelor pentru orele lãsate la dispoziţia profesorului etc.;

  acceptatea ideii cã dependenţa de celãlalt (adultul/ profesorul) nu înseamnã inferioritate, de vreme ce rezultatul îl constituie “creşterea” copilului.

  relaţia de autoritate influenţează şi tipul de comunicare (putem spune cã uneori chiar îl determinã). O manifestare preponderent pe coordonatele autorităţii deontice din partea profesorului închide canalele de comunicare elev – profesor, chiar elev – elev, pentru cã relaţiile ierarhice nu permit comunicarea (idee amintitã deja prin citarea lui Olivier Reboul).

A accepta şi a pregãti confruntarea cu elevii presupune a le cultiva sentimentul cã nu existã autoritate omnipotentã şi veşnică, pe de o parte, dar şi transmiterea implicitã a mesajului cã persoana lor conteazã, cã opiniile lor conteazã, că exerciţiul lor conteazã (a nu se uita cã în şcoalã totul trebuie sã aibe valenţe educative).