Abuzul de autoritate în şcoalã se produce nu numai prin generalizare ilicitã (dacã este autoritate într- un domeniu, profesorul crede cã este autoritate în orice domeniu), ci şi în virtutea unei autorităţi deontice (nu doar pentru cã ştiu mai multe, ci şi pentru cã sunt învestit cu aceastã autoritate, am întotdeauna dreptate).

Contaminarea produsã de la autoritatea deonticã la cea epistemicã schimbã natura relaţiei care se instituie, din relaţie de autoritate în relaţie de putere. Necesarã uneori în educaţie (dar folositã în cunoştinţă de cauzã şi cu multe precauţiuni), relaţia de putere are consecinţe negative în ceea ce priveşte dezvoltatea personalităţii elevului, de care ne vom ocupa mai târziu.

Mulţi profesori cred în inerenţa relaţiei de autoritate (pe dimensiune epistemicã şi deonticã); ei considerã că este de la sine înţeles sã li se recunoascã autoritatea de cãtre elevi şi nu cred cã trebuie sã facã anumite lucruri în acest sens. Numai cã situaţia este mai complicatã. Dacã elevul învaţă cã autoritatea trebuie acceptatã ca atare şi cã aceasta nu trebuie pusã în discuţie, mai târziu va accepta fãrã discernãmânt orice tip de autoritate (chiar şi ilegitimã). Or, discernãmântul se dobândeşte experimentând în interiorul relaţiei de autoritate, punând- o pe aceasta la încercare.

Elevii nu sunt dispuşi sã accepte întotdeauna autoritatea. S-a mers pânã acolo încât s- a contestat chiar autoritatea epistemicã a profesorilor universitari: ”S-a întâmplat chiar în ultima vreme ca unii studenţi sã susţină cã profesorii lor nu sunt mai competenţi decât ei în domeniul ştiinţelor respective. Aceiaşi studenţi au cerut în unele cazuri ca aprecierea rezultatelor obţinute la examene sã le revinã lor. Ei s-au pronunţat în favoarea înlocuirii procesului de predare prin aşa-numitul <dialog> dintre parteneri egali, profesorul de-o parte şi ei de cealaltã. Acestea sunt fapte reale. Ele stau însã mãrturie pentru faptul cã a fost negatã autoritatea profesorilor. Dar autoritatea unui profesor universitar în domeniul sãu este una dintre autorităţile epistemice cele mai întemeiate.” (1, p:73)

Afla mai mult!