FORME DE MANIFESTARE A AUTORITATII

 

 

În funcţie de temeiul care o legitimeazã, autoritatea îmbracã mai multe forme de manifestare, pe care le regãsim şi în şcoală: autoritatea contractului, autoritatea expertului, autoritatea arbitrului, autoritatea modelului şi aceea a “Regelui”.

Pentru Olivier Reboul, autoritatea contractului are o întemeiere raţională, beneficiind în acelaşi timp de consimţământul ambelor părţi. Pedagogul francez nota: “Este autoritatea regulii asupra jucãtorilor, sau aceea a indivizilor sau instituţiilor având de aplicat o convenţie. A o încãlca ar însemna fraudã, trişaj.” (6, p: 34)

Autoritatea expertului, ca şi în cazul lui Bochenski, este a ştiutorului. Deşi în mod implicit, textul lui Reboul susţine ideea cã şi acest gen de autoritate poate avea o întemeiere, chiar dacã aceasta nu este întotdeauna strict raţională, ci ţine mai degrabã de domeniul convingerii. Dar convingerea se întemeiazã pe informaţiile pe care le deţinem despre categoria profesionalã cãreia îi aparţine purtãtorul (profesorii au studii superioare, deci “se pricep”), dar şi pe buna sa credinţă (un profesor nu are motive sã spunã lucruri neadevãrate elevilor). Reboul nota: “Apoi, există autoritatea expertului, a omului cãruia îi urmãm sfatul chiar fãrã a-l înţelege, pentru cã îi recunoaştem competenţa, pentru cã <este o autoritate în materie>...” (6, p: 34)

Autoritatea arbitrului vizeazã situaţiile conflictuale pe care profesorul este chemat sã le rezolve. Deşi în termenii lui Bochenski s-ar pãrea cã profesorul trebuie sã intervinã în virtutea faptului cã este superiorul, şeful (autoritate deonticã), situaţia este oarecum a-tipicã, deoarece o rezolvare cu valenţe educative implicã încredere în profesor, în calitãţile lui de arbitru. Dacã lucrurile nu stau aşa, deşi un elev (cel considerat vinovat) va fi sancţionat, el nu va accepta totuşi sancţiunea (poate nici alţii), în sensul cã nu o va considera justificatã, ci, în sinea lui (ori chiar explicit) va contesta obiectivitatea profesorului. Consecinţa ar putea fi apariţia unei situaţii conflictuale, care l-ar implica şi pe profesor, iar managementul clasei ar putea deveni dificil. Reamintim: autoritatea arbitrului se legitimeazã cu fiecare situaţie conflictualã în rezolvarea cãreia profesorul trebuie sã se implice.

Despre autoritatea liderului Reboul nota:”<Leadership> rãspunde celor care sunt supuşi unei duble nevoi: aceea de a admira şi aceea de a asculta; cãci a asculta, calmeazã şi te dispenseazã de a voi.” (6, p: 34)