MANAGEMENTUL CLASEI
2.1. Caracteristicile resurselor temporale
Pentru Constantin Cucoş, “... timpul a devenit una dintre resursele cele mai importante. El costă, e o valoare în sine, nimeni nu-şi permite să-1 piardă. O persoană este valorizată (apreciată) şi din perspectiva perceperii şi consumării timpului. Cei care îşi risipesc timpul fără folos sunt repudiaţi şi marginalizaţi. Timpul constituie o raritate, el nu mai revine, nu ne mai putem lansa în căutarea timpului pierdut. El ne împinge de la spate, ne presează, ne accelerează gesticulaţiile. Învăţăm de mici o anumită deontologie a timpului, o etică a considerării timpului ca pe o resursă cu multiple valenţe. Cel care se mişcă greu sau dispune de prea mult timp devine un tip curios, bizar, atipic.” (1, p. 63)
Referindu-se la caracteristicile resurselor temporale, autorii unei lucrări clasice pentru domeniu notează: “Este chiar de mirare cum, de atâtea ori, se ignoră realitatea elementară că timpul de muncă al elevilor (dar şi cel al profesorilor) este limitat şi că tocmai caracterul limitat al resurselor temporale este constrângerea cea mai severă care obligă planificatorul să opereze cu ierarhii de nevoi şi cu ordine de prioritate atunci când stabileşte ce şi cât trebuie să înveţe elevii în procesul de învăţământ. În fond, supraîncărcarea planurilor şi programelor de învăţământ este tocmai consecinţa acelei neraţionalităţi ce rezultă din ignorarea caracterului limitat al resurselor temporale.” (2, p. 15-16)
Resursele temporale au următoarele caracteristici:
• timpul este o resursă limitată la modul absolut; el nu poate fi extras şi nici produs; orice activitate este consumatoare de timp, iar deficitul de timp nu poate fi compensat sau substituit cu alte resurse;
• timpul este o resursă cu o dinamică unidirecţională; el se consumă ireversibil şi într-un singur sens; nu poate fi depozitat, conservat sau recuperat;
• orice activitate este consumatoare de timp; timpul apare simultan ca nevoie şi ca resursă; ca nevoie: în raport cu nevoia de timp toate activităţile sunt concurente, astfel încât utilizarea timpului pentru o activitate le privează pe celelalte de resurse;
• consumul de timp nu poate fi oprit sau suspendat; timpul ori este folosit în mod raţional şi eficient ori este irosit: -consumul de timp nu este opţional ci obligatoriu;
• timpul este o resursă cu potenţial variabil; valoarea lui de întrebuinţare este variabilă şi este dependentă de valoarea activităţilor pe care cineva le desfăşoară în unitatea respectivă de timp;
• sub raport economic timpul este cea mai costisitoare resursă deoarece:
- timpul costă pentru că, aşa cum aminteam anterior, este o resursă cu limitare absolută;
- timpul se consumă continuu, indiferent de scopul în care este folosit (acest consum nu poate fi oprit, deci orice utilizare ineficientă este echivalentă cu o irosire de resurse şi cu o creştere a costurilor; în plus, se poate vorbi cu sens şi de „pierderea” timpului);
- cererea de timp este mult mai mare decât “oferta”, iar această afirmaţie are un înţeles profund existenţial, mai puternic decât înţelesul strict economic: timpul vieţii individuale se dovedeşte întotdeauna prea scurt (şcoala românească nu oferă elevilor o percepţie adecvată a timpului, adică una care să conştientizeze un adevăr simplu: nimeni nu poate produce/oferi mai mult timp);
- în aceste condiţii, ”preţul” timpului se formează în condiţii “de monopol”, fără alternative;
- totul se poate măsura în unităţi de timp: productivitatea, preţul, eficienţa, venitul, gradul de civilizaţie, distanţele geografice (în cât timp se poate ajunge undeva) etc.
Referindu-se la caracteristicile resurselor temporale, autorii unei lucrări clasice pentru domeniu notează: “Este chiar de mirare cum, de atâtea ori, se ignoră realitatea elementară că timpul de muncă al elevilor (dar şi cel al profesorilor) este limitat şi că tocmai caracterul limitat al resurselor temporale este constrângerea cea mai severă care obligă planificatorul să opereze cu ierarhii de nevoi şi cu ordine de prioritate atunci când stabileşte ce şi cât trebuie să înveţe elevii în procesul de învăţământ. În fond, supraîncărcarea planurilor şi programelor de învăţământ este tocmai consecinţa acelei neraţionalităţi ce rezultă din ignorarea caracterului limitat al resurselor temporale.” (2, p. 15-16)
Resursele temporale au următoarele caracteristici:
• timpul este o resursă limitată la modul absolut; el nu poate fi extras şi nici produs; orice activitate este consumatoare de timp, iar deficitul de timp nu poate fi compensat sau substituit cu alte resurse;
• timpul este o resursă cu o dinamică unidirecţională; el se consumă ireversibil şi într-un singur sens; nu poate fi depozitat, conservat sau recuperat;
• orice activitate este consumatoare de timp; timpul apare simultan ca nevoie şi ca resursă; ca nevoie: în raport cu nevoia de timp toate activităţile sunt concurente, astfel încât utilizarea timpului pentru o activitate le privează pe celelalte de resurse;
• consumul de timp nu poate fi oprit sau suspendat; timpul ori este folosit în mod raţional şi eficient ori este irosit: -consumul de timp nu este opţional ci obligatoriu;
• timpul este o resursă cu potenţial variabil; valoarea lui de întrebuinţare este variabilă şi este dependentă de valoarea activităţilor pe care cineva le desfăşoară în unitatea respectivă de timp;
• sub raport economic timpul este cea mai costisitoare resursă deoarece:
- timpul costă pentru că, aşa cum aminteam anterior, este o resursă cu limitare absolută;
- timpul se consumă continuu, indiferent de scopul în care este folosit (acest consum nu poate fi oprit, deci orice utilizare ineficientă este echivalentă cu o irosire de resurse şi cu o creştere a costurilor; în plus, se poate vorbi cu sens şi de „pierderea” timpului);
- cererea de timp este mult mai mare decât “oferta”, iar această afirmaţie are un înţeles profund existenţial, mai puternic decât înţelesul strict economic: timpul vieţii individuale se dovedeşte întotdeauna prea scurt (şcoala românească nu oferă elevilor o percepţie adecvată a timpului, adică una care să conştientizeze un adevăr simplu: nimeni nu poate produce/oferi mai mult timp);
- în aceste condiţii, ”preţul” timpului se formează în condiţii “de monopol”, fără alternative;
- totul se poate măsura în unităţi de timp: productivitatea, preţul, eficienţa, venitul, gradul de civilizaţie, distanţele geografice (în cât timp se poate ajunge undeva) etc.