Un management eficient al situaţiilor şcolare presupune prezenţa regulilor. În acest sens, Kenneth Moore scria: "Elevii au nevoie şi vor reguli. Ei vor să ştie ce se aşteaptă de la ei şi de ce. Profesorii care încearcă să evite fixarea unor reguli şi a unei structuri vor descoperi adesea că rezultatul este haosul, mai ales când se ocupă de copiii mici." (1, p: 271)

Regulile pot fi impuse de către profesor sau pot fi negociate cu elevii; ele pot funcţiona în favoarea profesorului sau îi pot submina autoritatea, obligându-l să recurgă la acte care ţin de sfera puterii. Ansamblul regulilor dominante dintr-o clasă caracterizează, în acelaşi timp, ceea ce profesorul consideră ca fiind un comportament dezirabil, dar şi corelativul negativ al acestuia, comportamentul indezirabil.

Cercetările de teren demonstrează că un număr prea mare de reguli atestă o situaţie anomică, explozivă, uneori generată tocmai de numărul exagerat de mare al acestora (avem în vedere mai ales regulile cu caracter punitiv): “Fiecare clasă trebuie să aibă reguli. Orice clasă are nevoie de câteva reguli, nici una nu are nevoie de prea multe; prea multe reguli creează confuzii în rândul elevilor şi pot deveni imposibil de impus. Câteva reguli bine definite, care să convină atât elevilor cât şi profesorului, se vor dovedi ideale.” (2, p: 106). Concluziile ar fi următoarele:

- numărul măsurilor disciplinare trebuie să fie minim

- un număr prea mare de reguli produce frecvent efecte contrare celor scontate;

- regulile în sine nu induc o influenţă definitorie în clasă; de aceea, în administrarea unei situaţii tensionate, ele trebuie să intre în rezonanţă cu alţi factori ai situaţiei respective.

 Regulile care guvernează situaţia "normală" dintr-o sală de clasă trebuie să satisfacă următoarele criterii: relevanţa, proprietatea de a fi semnificative, pozitivitatea. Pentru a fi relevante, regulile trebuie să evite extremele: să nu fie nici atât de generale încât să nu se potrivească nici unei situaţii reale, dar nici atât de specifice încât fiecare lecţie nouă să reclame alte reguli. Relevanţa presupune o anumită ierarhie a regulilor, prezenţa unei compatibilităţi între acestea, precum şi o relativă flexibilitate în interiorul ierarhiei respective.

Tot pentru o flexibilitate relativă a regulilor pledează şi Kasambira: “Seturile rigide de reguli tind să încurajeze încălcarea acestora; mai mult, este posibil ca ele să constrângă profesorul să impună anumite reguli pe care nu doreşte să le impună. Câteva reguli bine definite sau principii generale de comportament lasă loc profesorului pentru flexibilitate. Totuşi, trebuie să existe câteva reguli; acestea ar trebui să lase elevilor o libertate relativă, dar şi să le arate în mod clar care sunt limitele.” (2, p: 106)

Pentru Kasambira o regulă adecvată este univocă (nu lasă loc la interpretări), necesară (nu este impusă doar pentru a mai exista o regulă) şi poate fi impusă (elevii trebuie să fie convinşi că regulile se vor aplica, că încălcarea lor nu va fi tolerată şi că respectarea lor, în schimb, va fi recompensată).

În acelaşi timp, inconsecvenţa în aplicarea regulilor le face ineficiente; elevii îşi pierd respectul faţă de reguli şi nu vor mai accepta impunerea lor. De aceea, rolul profesorului este de a impune cu stricteţe şi consecvenţă aplicarea regulilor, pentru că, în contrast cu aparenţele, elevii vor să ştie care le sunt limitele.

Elevii acceptă mai uşor regulile al căror sens este transparent. Transparenţa se obţine fie prin negocierea regulii aflate în discuţie, subliniindu-i-se astfel necesitatea, fie prin clarificarea faptului că este impusă de chiar îndeplinirea unei sarcini şcolare anumite (cu alte cuvinte, este impusă de situaţie). Chiar în situaţia în care regulile ţin de o instanţă superioară, oarecum abstractă pentru elevi (Ministerul Educaţiei Naţionale, inspectorat şcolar, direcţiunea şcolii) se impune clarificarea acelor factori care au condus la apariţia regulii. Sloganul "regulile nu se discută" atestă incompetenţă din partea profesorului şi poate genera efecte neplăcute în controlul situaţiilor şcolare. O formulare pozitivă a regulii oferă o ţintă de atins şi este preferabilă unei formulări negative, care implică ceva de evitat Este mai eficient să spui "lucrează în linişte" decât "să nu vă mai aud că vorbiţi."

D. Hargreaves (3) sugerează că profesorul ar trebui să negocieze lista sa de reguli încă în cursul primelor întâlniri cu elevii. Acestea pot acoperi mai multe domenii: intrarea în clasă, mişcarea în timpul orei de clasă, modalităţile de adresare, când se vorbeşte şi când se tace în sala de clasă, cine se ocupă cu distribuirea materialelor şi a echipamentelor atunci când este nevoie de acestea etc.

Instituirea unui sistem de reguli necesită timp, deoarece multe dintre ele devin limpezi şi evidente pentru elevi în urma producerii unor incidente. În astfel de situaţii, profesorul trebuie să dovedească autoritatea de a impune şi de a întări regula respectivă. Nu trebuie fixate reguli care nu pot fi impuse sau care nu pot fi respectate, deoarece aceasta are implicaţii negative atât în ceea ce priveşte autoritatea profesorului, dar şi, mult mai grav, în ceea ce priveşte ideea de ordine şi de coerenţă (a se avea în vedere şi ideile lui Kasambira cu privire la caracteristicile unor reguli adecvate).

Negocierea regulilor presupune în mod explicit şi negocierea unor pedepse pentru încălcarea lor; nu este recomandabil ca eventualele pedepse pentru nerespectarea unor reguli să fie hotărâte după producerea incidentului. În acelaşi timp, Keneth Moore subliniază că este mult mai eficientă o ierarhizare a pedepselor, în funcţie de gravitate şi de circumstanţe; de pildă: "Prima infracţiune: numele elevului este scris pe tablă. A doua infracţiune: nu este lăsat să iasă afară în recreaţie. A treia infracţiune: discuţie cu profesorul după ore. A patra infracţiune: discuţie cu directorul. A cincea infracţiune: chemarea părinţilor la şcoală pentru discuţii." (1 p: 272)

Regulilor formale li se adaugă adesea ceea ce M. Denscombe (4) numea "unele reguli suplimentare a căror natură este informală." Ele sunt mai specifice, operează într-o clasă anume, în anumite perioade de timp, la anumiţi profesori. De pildă, nota Denscombe (4), regulile cu privire la cantitatea de zgomot permisă vor depinde de tipul lecţiei, de profesor, de faza lecţiei, de ziua, ora din zi , de săptămâna şi trimestrul în care se desfăşoară lecţia. Aceste reguli pot fi modificate, suspendate sau renegociate în funcţie de circumstanţe.

În rezumat, un bun management al clasei implică stabilirea de reguli clare acolo unde este nevoie, evitarea celor inutile, eliminarea- pe cât posibil- a celor punitive, revizuirea lor periodică, schimbarea sau eliminarea lor când este cazul.

Să mai amintim că, pe lângă scopul lor pragmatic, imediat de a face controlabilă o situaţie şcolară dată, negocierea şi asumarea regulilor vizează o finalitate pe termen lung: formarea unor mentalităţi şi atitudini democratice în raport cu norma şi cu exigenţele acesteia.