Tipuri de comic în opera lui Ion Luca Caragiale

Ion Luca Caragiale^[1] în bogata şi variata sa operă a folosit o serie variată de elemente comice; fie că se găsesc în comediile sale, în schiţe sau nuvele, scrisori, romane, peste tot pot fi evidenţiate o gamă largă de elemente comice.

Tipurile de comic sunt prezente în situaţia tipică a momentelor dramatice sau viu colorate de către scriitor prin intermediul personajelor sale, acţiunea lor, adeseori stupidă, fără coerenţă, prin limbaj etc.

I.L.Caragiale este de fapt un maestru virtuoz al comicului românesc. În comediele sale se ascunde satiră dar şi tristeţe sub învelișul râsului şi sarcasmului ,,Tipurile şi comicul ridicol care alcătuiesc piesa (O scrisoare pierdută) sunt fardurile zglobii ale unei crâncene deziluzii - afirma Tudor Arghezi. Despre autorul însuşi, Vlahuţă se întreba retoric: ,, Un om vesel? Nu. Un om farte trist. E multă durere sub glumele lui”.”^[2] . Dramaturgul sancţionează în primul rând defectele oamenilor şi ale societaţii contemporane sie. În comedia lui Caragiale una din sursele comicului este contradicţia dintre aparenţă şi esenţă, adeseori personajele sale îşi doresc să pară altceva decât sunt în realitate, de aici rezultă o serie de încurcături diverse, ,, un element esențial în declanșarea efectului comic pare a fi contrastul”^[3]…

În aparenţă personajele sale par a fi: cinstite, corecte, amabile, dar în realitatea sunt cu totul altfel: coruptive, parvenite, demagogice. Caţavencu, Zoe, Dandanache, Trahanache, Prisanda etc. sunt surprinşi în diverse ipostaze dar nu şi în adevărata lor înfăţişare, ei vorbesc sau cel puţin încearcă să vorbească folosind pronumele de politeţe, împrumuturi din limba engleză și franceză, ca să pară intelectuali, nobili (astfel Catavencu apare în contrast cu adevaratul politician, iar Zoe apare în contrast cu o femeia cinstită).

Caragiale reprezintă întruchiparea elementelor comice de epocă, pe care le-a extras minuţios din banalul societăţi ,,comediile lui Caragiale alcătuiesc un întreg unitar^[4] ”.

,,Mecanismele comicului, ale umoului - de stârnire a râsului, în ultima instanţă- sunt greu de definit”^[5] atât din punctul de vedere psihologic cât şi din perspectiva condiţiei umane. Un rol deosebit de important care şi stârneşte umorul îl reprezintă tipurile de comic, Caragiale cu deosebit talent artistic a îmbinat perfect mai multe tipuri de comic, ca în rezultat să apară comediile sale şi nu doar ele.

Tipurile de comic întâlnite atât în opera lui Caragiale cât şi cunoscute la nivel mondiale sunt: comicul de caracter, comicul de limbaj, ticurile sau autonomistele verbale, truismele, contradicţia în termini, nonsensurile, comicul numelor (ale personajelor), comicul de moravuri, etc.^[6]

,,Sunt recunoscute ca tipuri de caracterizare a acestei categorii estetice în dramaturgie, comicul de caractere sau de moravuri, comicul de situație și cel de limbaj”^[7]

Având în vedere faptul că comicul de regulă este situat mai mult în comedii în comparație cu alte tipuri de scrieri, mă voi axa pe comediile lui Caragiale.

Termenul comedie provine din fr. comedie, lat. comoedia. ,,Specie a genului dramatic în care sunt înfățișate personaje, caractere, moravuri sociale etc. Într-un chip care să stârniască râsul, având totdeauna un sfârșit fericit, spre deosebire de tragedie, și, deseori, și un sens moralizator- câstigat ridendo mores ( râzând îndreapă moravurile).”^[8]