Cuprinsul lecţiei

În cele ce urmează mă voi referi la mai multe tipuri de comic prezente în opera lui Caragiale, menționând și câteva exemple extrase din comediile sale.

Comicul de caracter

Comicul de caracter conturează trăstăturile şi unele aspecte negative ale personajelor, trăsăturile lor negative, imorale, în cele din urmă personajele stârnesc râsul cu scop moralizator prin caracterul lor. Astfel ţinând cont de nume şi de caracter:

Farfuridi este licheaua ,,Farfuride (aparte): Ce roşu s-a făcut. (Tare) : Salutare, salutare, onorabine.”^[1]

Tipătescu este tipul junelui prim ,,Tipătescu: (terminând de citit o frază din jurnal) ... Ruşine pentru oraşul nostru să tremure în faţa unui om!... Ruşine pentru guvernul vitreg, care dă unul din cele mai frumoase judeţe ale României pradă în ghearele unui vampir!... (indignat.) Eu vampir, 'ai?... Caraghioz!^[2]

Trahanache este ticăitul, încornoratul naiv; Dandanache - demagogul, incultul, prostul fudul; Caţavencu - demagogul latrans; Pristanda – perfida, dar şi tipul omului slugarnic; Zoe – femeia voluntară; până şi cetăţianul este turmentat dar şi un cetăţian naiv.

Caragiale de regulă deplasează accentul de pe deformitatea exterioara a personajelor la care trăsătura dominant este redată comic pe deformitatea interioara dar şi intelectuală: prostia umană , ticăloşia de care dau dovadă, ipoclizia lor. În acest sens cu mici excepții toate personajele lui Caragiale sunt comice prin ceea ce fac dar şi prin ceea ce spun. Adeseori comicul este provocat de suficienţa dar şi lipsa de logică a personajelor.

,,Comicule de caractere este corelat cu tendințele dramaturgiei spre tiparizare”^[3]

Comicul de limbaj

Comicul de limbaj reprezintă modalitatea de caracterizare a personajelor, ce se realizează prin:

- neasimilarea neologizmelor (ex^[4]: bamir, renumeraţie, famelie, plebicist,etc. ),

- repetarea unor cuvinte care devin ticuri verbale ( ex: puţintică răbdare, curat, neicuţorule, ect.),

- folosirea regionalismelor munteniste în opera lui Caragiale (care are rolul de a localiza acţiunea (ex: scoţ, văz, prinz, aprinz, ect.),

- prin prezenţa nonsensurilor (...e sublima, dar lipseste cu desavarsire, să se revizuiască primesc, dar atunci să nu se schimbe nimic, etc),

- contradicţia în termini (ex:12 trecute fix),

-adevărurile care şi aşa sunt evidente (ex: un popor care nu merge înaine stă pe loc),

- cacofoniile şi pleonasme (ex: va să zică că nu le are, fără prinţipuri, etc)

- tautologiilor (ex: enteresul şi iar enteresul),

- anacolutul şi altele, toate aceste tehnici duc la îmbogăţirea conţinutului amuzant al operei. Un rol deosebit de important este şi faptul că în perioada marilor clasici au apărut o varietate de neologisme şi nu toţi au putut să se adapteze noi situaţi, comică este şi situaţia că oamenii credeau că dacă le folosesc în limbajul curent vor părea mai distinţi, dar se înşelau amarnic. Oamenii de regulă le spuneau din auzite, fără a tine cont de reguli ortoepice (ex: boliclinică, geantă, latină, filigram, muşchetar, etc) pronunţate cu alt accent şi adeseori fără unele sunete).

Limbajul folosit de către personaje ne oferă diverse informaţii preţioase despre originea personajelor, identitatea lor, gradul de profesiune , nivelul de cultură, inteligenţa lor, apartenenţala o grupare politică, maniere etc. Cu puţine excepţii personajele se exprimă adeseori gresit, folosind truisme, pleonasme contradicţii, nonsensuri. Toate aceste greşeli de limbă sunt o inepuizabilă sursă de râs, ele evidenţiază nivelul intelectual şi sufletesc al personajelor, astfel comicul de limbaj este bine realizat în opera lui Caragiale.

Pe lângă faptul că comicul de limbaj este mijlocul de caracterizare care provoacă râsul el ne aduce în faţă adevărata natură şi cultură a personajelor.

Astfel vorbele lui Tipătescu nu au o logică în exprimare ,,Nu... bețiv... vițios... păcătos.”^[5], Pristanda repetă într-una cuvântul curat, ,,curat constituțional!”^[6]

Discursul dintre Efimița și Leonida ,, Efimița: Parol? – Leonida: Parol... Per examplu, eu...”^[7] , la care protagoniștii nici nu știu să explice termeni pe care îi folosesc.

Un alt discurs amuzant este prezent în Căldură mare

,, D. : Amice, eşti... idiot!

F. : Ba nu, domnule.

D. : Zici că nu-i acasă.

F. : Ba-i acasă. domnule.

D. : Apoi, nu ziseşi c-a plecat?

F. : Nu, domnule, n-a plecat.

D. : Atunci e acasă.

F. : Ba nu, da n-a plecat la ţară, a ieşit aşa.

D. : Unde?

F. : În oraş!

D. : Unde?!

F. : În Bucureşti.

D. : Atunci să-i spui c-am venit eu.

F. : Cum vă cheama pe dv.?

D. : Ce-ţi pasă?

F. : Ca să-i spui.

D. : Ce să-i spui? de unde ştii ce să-i spui, daca nu ţi-am spus ce să-i spui? Stai, întâi să-ţi spun; nu te repezi... Să-i spui când s-o-ntoarce că l-a căutat...

F. : Cine?

D. : Eu.”^[8]

Sau situațía finală din Două loturi ,,viciversa, nu se poate domnulule!, peste noapte?”

Sunt cazuri cânt discursul capătă valență comică datorită accentului străin

,, -Listă! Zice tipul cu tonul aspru și cu un pronunțat accent străin”^[9]…

…Protagoniștii folosesc simultan mai multe limbi, provocând diverse confuzii

,, Madame Esmeralde Piscopesco, five o’clock tea tons les jeudis” ^[10]…

Comicul de moravuri este bazat pe opoziţia dintre aparenţa onorabilă şi esenţa reală şi imorală atât în viaţa de familie cât şi în viaţa publică (ex: Trahache şi Tipătescu se consideră stâlpi ai partidului, de o moralitate şi ineligenţă excepţională, pe când în realitate sunt ambiţioşi, lipsiţi de sentimente, manipulaţi de femei ).

În opera lui Caragiale se găsesc o serie largă de moravuri blanate (ex: şantajul politic, adulterul, diverse compromise, imoralitatea familiară, corupţia politicienilor care la prima vedere par umili, indulgenţi, demagogia, aranjamentele de culise, etc.)

Comicul de moravuri mai este şi un tip de comic violent şi tragic, aici societatea este vicioasă, degradată.

Caragiale a avut o legătură aparte pentru moft , pentru Moftul român, ,, Moftul român a fost o revistă umoristică înfiinţată de Ion Luca Caragiale în ianuarie 1893, după ce acesta se retrăsese din ziaristică (la sfârşitul anului 1889). Publicaţia era subintitulată ironic „Revistă spiritistă naţională, organ pentru răspândirea ştiinţelor oculte în Dacia Traiană”. Redactor şef (,,prim redactor”) a fost numit Anton Bacalbaşa. În Moftul român au fost publicate unele dintre cele mai valoroase schiţe ale lui Caragiale. Începând cu numărul 11, revista a devenit ilustrată, în ea publicându-se şi caricaturi. Moftul român a apărut, cu unele întreruperi, până în anul 1902. Printre colaboratorii de marcă ai publicaţei s-au numărat Teleor, Emil Gârleanu, I. Al. Brătescu-Voineşti, Alexandru Cazaban.”^[11]

Un deosebit accent dramaturgul pune pe mofturile umane, astfel găsim prezența cuvântului Mofturi ca răspuns la mai multe întrebări

,,-Moftul român a înviat!

- Adevărat a-nviat![ …]

-Eu: Ce mai spun gazetele, nene?

-Nenea: Mofturi !

-Eu: Ce era azi la Cameră?

-D. deputat: Mofturi !

-Un cerșetor degerat: Fă-ți pomană: mor de foame!

-Un domn cu bundă: Mofturi !

-Un june cu revolverul în mână: Acrivițo! dacă nu mă iubești, mă omor!

-D-ra Acrivița (făcând două gropițe asasine în obraji): Mofturi![ ...]

-Pacientul (foarte impacient): Doctore, mor!

-Doctorul (foarte liniștit): Mofturi !

-Librarul: Iată o carte nouă, foarte interesantă.

-Un june cult (dând cu dispreț volumul la o parte): Moft!

[…]

-Un cetățean: Săriți!

-D. procuror (grăbindu-se să suie la club): Mofturi!

-Eu: Eu crez că de astă dată guvernul a avut dreptate.

-Un pesimist suprimat (scrâșnind fieros): Mofturi!

[…]

Moft! Mofturi! O, Moft! tu ești pecetea și deviza vremei noastre.”^[12]

În cele menționate anterior pot fi evidențiate o serie de tipuri de comic, rezultante din întrebări poate nu prea reușite, date persoanelor dezinteresate, care pe lângă faptul că acordă același răspuns mofturi ei fac și gesturi nu prea frumoase...

Comicul de situație

Comicul de situație este prezent în mai multe scene: în momentul cînd Rică își recită declarația de dragoste pentru Zița , către Veta; momentul când Leonida și Efimița se barichează în casă de teama împușcăturilor din stradă; scena când Pampon fuge din frizerie după Crăcănel, crezând că e Bibicul; scena când Nae îi sustrage lui Mița sticluța cu vitrion și înlocuirea cu o altă sticluță sau când Mița îi aruncă cerneala în altul decât în cine își dorea... ^[13].

Tot la capitolul: comic prezent în diverse sitauții, trebuie menținută scenele când Nae scoate o măsea sănătoasă catindatului (profesionismul în muncă, atitudinea față de clienți) sau când le fixează la cele două amante abia împăcate, întâlniri succesive.

Un rol aparte îl joac și cetățeanul turmentat, care apare mereu în momentul inoportun în momente de mari tensiuni, declanșând : enervări, speranțe, diziluzi, bucuri, etc.

,, Comicul de situație nu poate atinge deplinătatea efectului doar prin recursul la un rețetor de variațiuni”^[14]

,,Comicul de situație se convertește în comic de moravuri ”^[15] momentul când Nae spune să nu dea în oglinzi că sunt cu chirie.

Scrieri comice

Caragiale folosește comicul în tot ce scrie: în comedii, nuvele, schițe, scrisori, telegrame, etc. Mai trebuie menținut faptul că ,,efectul comic depinde de convențiile de gen și de viziunea de ansamblu”^[16]

În telegramele sale pe lângă faptul că reduce numărul cuvintelor, literelor, Caragiale mai și strecoară și câte o rugăminte care sună bizar:

...Onor, prim-ministru. București.

Repet reclama telegrama No... Petiționat parchetului. Procoror lipsește oraș mănăstire maici chef. Substitut refuzat pără vini procoror. Tremur viața me, nu mai putem merge cafine. Facem responsabil guvern.

Costăchel Gudurău.

avocat, aleg. col. I, fost deputat.”^[17]

Caragiale a atras atenția și asupra scurtării unor expresii, cuvinte, spre exemplu etc.

,,Acest etc ... e încântător”^[18].

Caragiale foloseste comicul și în scrisorile adresate prietenilor ,, Scrisoare către V. A. Urechia, 6 noiembrie 1886.

Dragă amice !

Mai întâi am să te întreb de sănătate. În cel de-al doilea rând nu știu cum aș putea răspunde la așa grațioasă întrebare? Desigur că răspunsul meu este Nu [...] Cu salutări prietenești, al dumitale Caragiale.” ^[19]

Identificaţi tipurile de comic din opera lui Ion Luca Caragiale şi notaţi în caiete câteva exemple din cele menţionate în text.