Adevărat sau...nota 2 :)
Comicul de caracter reprezintă modalitatea de caracterizare
a personajelor, ce se realizează prin:
- neasimilarea neologizmelor (ex[1]:
bamir, renumeraţie, famelie, plebicist,etc. ),
- repetarea unor cuvinte care devin ticuri verbale ( ex:
puţintică răbdare, curat, neicuţorule,
ect.),
- folosirea regionalismelor munteniste în opera lui Caragiale
(care are rolul de a localiza acţiunea (ex: scoţ, văz, prinz, aprinz,
ect.),
Comicul de moravuri este bazat pe asemănarea dintre
aparenţa onorabilă şi esenţa reală şi imorală atât în viaţa de familie cât şi
în viaţa publică (ex: Trahache şi Tipătescu se consideră stâlpi ai partidului,
de o moralitate şi ineligenţă excepţională, pe când în realitate sunt
ambiţioşi, lipsiţi de sentimente, manipulaţi de femei ).
Comicul de situație este prezent în mai multe scene: în
momentul cînd Rică își recită declarația de dragoste pentru Zița , către Veta;
momentul când Leonida și Efimița se barichează în casă de teama împușcăturilor
din stradă; scena când Pampon fuge din frizerie după Crăcănel, crezând că e
Bibicul; scena când Nae îi sustrage lui Mița sticluța cu vitrion și înlocuirea
cu o altă sticluță sau când Mița îi aruncă cerneala în altul decât în cine își
dorea... [1].