Spre deosebire de putere, autoritatea se susţine pe un sistem impersonal de norme şi valori care întruneşte mãcar parţial consensul celor aflaţi în sfera sa de control. În situaţii de anomie, puterea poate deveni (şi devine) una dintre formele cele mai eficiente de susţinere a autorităţii. Clasa constituie un context social specific, deci şi cele douã concepte – putere şi autoritate – vor cãpãta accepţii specifice.

    -charisma;

    -ascendenta;

    -puterea intelectuala;

    -resursele de putere.

- existã un sistem de norme “impersonal”, deci elevii ştiu cã nu depind de capriciile profesorului;

- regulile respective s-au fixat prin negociere, deci n-au fost impuse de cãtre profesor;

- elevii înţeleg raţiunea unei pedepse - derivatã din încãlcarea unei reguli - micşorându-se riscul apariţiei unor reacţii afective necontrolate atunci când sunt pedepsiţi;

- elevii învaţă cã orice grup social existã atâta timp cât funcţionează anumite reguli;

- managementul clasei se va sprijini preponderent pe autoritate şi nu pe putere.

    -autoritar;

    -permisiv;

    -centrat pe modificarile de comportament;

    -centrat pe cultivarea unor relatii de parteneriat cu elevii;

    -stiintific;

    -centrat pe conexiunile scolii cu alte subsisteme sociale.

“Stilul de conducere al profesorului va fi , de asemenea, puternic influenţat de factori precum: obiectul de studiu pe care îl predã, nivelul la care predã (primar, gimnazial, liceal - n.a.), politica şcolii, abilităţile elevilor.” (5, p: 252)

Stilul autoritar este specific unui profesor care utilizează un control strict, fixând restricţii ferme în raport cu elevii.
Elevilor li se repartizează locuri pentru întreg semestrul; băncile sunt aşezate, de obicei, în rânduri drepte, fără nici o deviaţie; înainte de a începe ora de clasă elevii trebuie să se afle în bănci şi nu se vor mişca de acolo pe întreaga durată a orei respective.

Profesorul autoritativ pare dispus să stabilească o minimă colaborare cu elevii săi: el fixează restricţii ferme elevilor dar, în acelaşi timp, încurajează şi independenţa; profesorul autoritativ explică adesea necesitatea adoptării unor reguli şi justifică impunerea unor decizii; el admonestează politicos, dar sever comportamentul perturbator al elevului, uneori poate încălca anumite limite şi reguli, dar numai după o considerare atentă a circumstanţelor.

Profesorul autoritativ este deschis discuţiilor cu elevii, acceptă chiar controversele şi dezbaterile critice; elevii ştiu că-şi pot întrerupe profesorul dacă au de pus o întrebare pertinentă sau dacă au de făcut vreun comentariu la obiect; aceştia pot deprinde şi exersa abilitatea de a comunica.

Profesorul democrat, consideră specialiştii de la Indiana University - Center for Adolescent Studies (8), ia decizii prin consultarea elevilor, dar menţine totuşi un anume grad de control asupra acestora; el îi lasă pe elevi să decidă modul de rezolvare a temelor, precum şi distribuţia sarcinilor în rândul grupului.

Profesorul democrat poate fi privit din două unghiuri de vedere: adept al stilului democratic încurajează participarea şi delegă responsabilităţi, dar nu pierde niciodată din vedere că el poartă responsabilitatea ultimă; el pune preţ pe discuţiile de grup şi poate fi văzut motivându-şi elevii pentru ca aceştia să se străduiască tot mai mult; profesorul care utilizează acest stil oferă sugestii, îndemnuri, posibile căi de rezolvare, dar nu impune nimic.

Pe de altă parte, profesorul care adoptă stilul democratic poate fi bănuit de nesiguranţă, de neîncredere în relaţiile cu elevii, motiv pentru care sfârşeşte prin a considera că totul trebuie supus discuţiilor şi deciziilor grupului de elevi; în această situaţie, profesorul nu constituie propriu-zis un lider.

Pe scurt, stilul laissez-faire se caracterizeazã prin:
                     - permisivitate,

- acceptă o libertate aproape totalã,
- conduce la anarhie şi dezordine (5, p: 254).

Printre alte consideraţii, ar trebui sã amintim cã nu existã stiluri de conducere în stare purã, cã în fiecare clipã profesorul antreneazã nuanţe şi elemente în funcţie de situaţie şi cã nu sunt recomandate dominantele autoritare.