Caracterul

          Etimologic termenul de caracter provine din limba greaca si desemneaza ceea ce este caracterrstic pentru un om, modul propriu al acestuia de a se comporta in relatiile cu altii. Intr-un sens larg termenul de caracter este sinonim cu cel de personalitate, desemnand portretul psiho-moral ce cuprinde conceptia despre lume si viata, convingerile, credintele, aspiratiile, idealurile unei persoane, continutul si calitatea actiunilor, stilul sau de activitate.

          Prin specificul sau, caracterul se dovedeste a fi expresia intregului sistem al personalitatii, una dintre laturile majore ale acestuia, anume latura relational-valorica.

                Caracterul este totalitatea insusirilor psihice esentale si stabile care se exprima in valorile promovate si prin atitudinile (comportamentul) omului in raport cu diferite domenii ale viettii sociale si in raport cu sine.

          Portretul psiho-moral al unei persoane poate fi conturat prin precizarea diferitelor trasaturi de caracter. Trasaturile de caracter reprezinta pozitii ale subiectului fata de cele din jur, un mod de a se raporta la evenimentele existentei sale in lume.

          Aceste modalitati de raportare se numesc atitudini. Atitudinea reprezinta modalitatea de raportare la o clasa generala de obiecte sau fenomene prin care persoana se orienteazi subiectiv si se autoregleaza preferential.

             Nu orice trasatura de caracter reprezinta o atitudine, ci este necesar ca trasatura in cauza sa fie definitorie, esentiala, durabila (sa determine un mod constant de manifestare a individului), asociata cu o valoare morala si exprimata cu o anumita intensitate.

          Atitudinea se dovedeste a fi o constructie psihica sintetica, ce cuprinde elemente cognitive, afectiv-motivatonale si volitive (are la baza notiuni, reprezentari, judecati morale,este sustinuta energetic si este directionata de aspiratii, idealuri, stari afective si convingeri). Pot fi delimitate astfel in cadrul atitudinii trei segmente principale: un segment decizional, un segment directional si un segment executiv.

          In functie de preponderenta unora sau altora dintre elemente, se poate vorbi de atitudini determinate cognitiv, afectiv sau volitiv, dar, in oricare dintre situatii, atitudinea se manifesta in comportament prin intermediul actiunilor voluntare.

          Structura caracterului poate fi studiata prin analiza sistemului de atitudini, acestea dupa domeniul care conditioneaza formarea lor si domeniul in care se manifesta fiind:

• Atitudini fata de ceilalti oameni : este vorba de gradul de deschidere fata de cei din jur, exprimandu-se prin gradul de pretuire, respect, stima, dragoste fata de ceilalti, fata de om in general. La un pol pozitiv pot fi amintite atitudini precum: omenia, altruismul, recunoasterea valorii celorlalti, loialitatea, omenia etc, iar la cel negativ intoleranta, invidia, egoismul etc.
• Atitudini fata de sine: se refera la faptul ca fara o cunoastere de sine nu ne putem compara cu ceilalti si nu ne putem cultiva propria individualitate, dar ca este necesara pastrarea unui echilibru in modalitatile afirmarii de sine. La un pol pozitiv pot fi enumerate atitudini precum: increderea in fortele proprii, modestia, demnitatea, iar la cel negativ, desconsiderarea de sine, orgoliul, autoumilirea etc.
• Atitudini fata de munca, fata de activitate : se refera la intelegerea de catre individ a necesitatii de a desfasura o activitate utila, de a-si pune in valoare aptitudinile. Spiritul de initiativa, sarguinta, harnicia, etc. se plaseaza la un pol pozitiv, in timp ce lenea, indolenta, nepasarea, etc. sunt situate la un pol negativ.

          Se poate observa ca trasaturile de caracter se prezinta in cupluri contrastante, dar nu se poate aprecia ca o persoana ar dispune doar de unul dintre membrii unei perechi, fiind vorba, de fapt, de dominante. In acest sens s-a pus problema organizarii sistemice a caracterului, o teorie cunoscuta in acest sens fiind cea a lui G.W. Allport. Acesta a aratat ca trasaturile individuale de caracter sunt de trei tipuri:

• cardinale: 1-2 trasaturi care domina si controleaza pe toate celelalte;
• principale: 10-15 trasaturi evidente, controland un mare numar de situatii obisnuite, comune,
• secundare: sute si mii de trasaturi slab exprimate si deseori negate de subiect