Unirea Statului Roman

Marile Puteri nu au fost de acord să acorde României garanțiile cerute care să-i îngăduie să se înțeleagă cu Rusia. Guvernul român ceruse garantarea unirii Bucovinei până la Prut, a Transilvaniei, Banatul întreg, părți locuite de români în Ungaria până la Segdin. Rusia însă le-a apreciat ca fiind exagerate, inacceptabile. Italia nu și-a respectat angajamentul asumat în februarie 1915, aceasta din urmă intrând în război fără să comunice în prealabil României.

Modificarea situației pe fronturi, înfrângerea Rusiei la Lemberg, determină Antanta să accepte cererile României. La tratative, Ion I.C. Brătianu nu a acceptat ca România să declare război Bulgariei, care intrase în război de partea Puterilor Centrale în octombrie 1915. La începutul anului 1916, Rusia devine mai conciliantă, generalul Alexeev fiind dispus să înceapă tratative în sensul dorit de România. Ofensiva germană pe frontul francez, la Verdun (februarie 1916) a  determinat Franța să preseze asupra Rusiei pentru tratative cu România. Comandantul rus însă nu dorea să sprijine frontul român, fiindcă ar fi împins-o într-un război cu Bulgaria. Cu toate acestea, tratativele Rusiei cu România se reiau. Cu toate că România declarase că nu va porni război înainte de august și doar împotriva Austro-Ungariei, la presiunile Antantei care crescuseră la maxim în cursul lunii iulie 1916, România va intra în război în august 1916. Astfel, momentul intrării în război nu a fost ales, ci impus de Aliați. La 4/17 august 1916 s-a semnat la București cu reprezentanții Angliei, Franței, Rusiei și Italiei « Convenția politică și cea militară », în redactarea propusă de Brătianu. Astfel, în schimbul intrării României, la 15/28 august, în război de partea Antantei, României i se recunoștea legitimitatea de a alipi teritoriile: Transilvania, Banatul, Bucovina. 

          Un rol important l-a deținut și armata română care a luptat eroic pentru împlinirea idealului național: unitatea statului român. La 14/27 august 1916 România a declarat război Austro-Ungariei si trupele române au înaintat peste Carpați; armata română, însumând aproximativ 800 000 de oameni, a atacat în Transilvania și s-a mentinut în defensivă pe linia Dunării. Declanșarea ofensivei germano-bulgare în Dobrogea și înfrângerea de la Turtucaia au determinat armata română să se retragă din Transilvania. Lupte grele s-au dus împotriva trupelor germane și austro-ungare în trecătorile Carpaților, însă acestea resping atacul românesc și ocupă în cele din urmă capitala. În această situație regele, parlamentul, guvernul s-au retras la Iași, în Moldova. Două treimi din teritoriul țării se afla sub ocupație străină, însă și restul teritoriului era amenințat. In prima parte a anului 1917 s-a desfășurat o intensă activitate de reorganizare a armatei, un rol important revenindu-i misiunii militare franceze condusă de generalul Henry Mathias Berthelot. A fost primit mult material de război, îndeosebi din Franța. Astfel s-a constituit o armată de 460 000 de militari, cu un moral bun și o mare capacitate de luptă. Războiul a fost reluat în iulie 1917, când Armata a II-a, comandată de generalul Averescu, a declanșat cu succes ofensiva de la Mărăști. Punctul culminant a fost atins în 6/19 iulie 1917 la Mărășești, unde Armata I, condusă de generalii Ieremia Grigorescu și Constantin Cristescu, luptând cu un avânt deosebit, a oprit ofensiva inamică declanșată de feldmareșalul Mackensen, “el spărgătorul de fronturi”. O nouă ofensivă germano-austro-ungară a fost înfrântă de armata generalului Averescu în sectorul Oituz. In bătăliile de la portile Moldovei, ostașii romani au scandat: ”Pe aici nu se trece!”.