Definirea conceptului de reprezentare

    Mecanismul psihic ce permite reflectarea şi cunoaşterea obiectului în absenţa lui, dar cu condiţia ca acesta să fi acţionat cândva asupra organelor de simţ, poartă numele de reprezentare.

    Reprezentarea are ca surse informaţionale fundamentale senzaţiile şi percepţiile, iar baza ei obiectivă este capacitatea mnezică. Reprezentarea nu este o simplă reproducere a obiectului, ci ea angajează o oarecare transformare a obiectului de la care s-a pornit, dar această transformare nu este radicală, căci dacă ar fi, atunci am vorbi despre imaginarea sau crearea lui.

    Reprezentarea nu este o simplă sumă a percepţiilor, iar pentru a demonstra acest lucru, Jean Piaget a adus două argumente hotărâtoare:

1. Avem cu mult mai multe percepţii decât reprezentări, fiindcă reprezentarea este mult mai complexă decât percepţia.

2. Percepţiile apar mai devreme, în copilărie ( la două-trei luni ), faţă de reprezentări, care apar după împlinirea primului an de viaţă.

    Reprezentarea se sprijină foarte mult pe memorie, deoarece ea conservă informaţia percepută şi o pune la dispoziţia reprezentării, iar rezultatele reprezentării sunt conservate de memorie.

    Reprezentarea ca proces este constructivă şi reconstructivă, pentru că poate face să apară în plan intern mintal, pornind de la diverse elemente semnalizate de percepţie, o imagine unitară şi apoi o poate modifica aşa cum o cere desfăşurarea activităţii mintale şi practice.