Pentru a ști mai multe!

• Scriitorul Ion Creangă folosește în povestirea sa cuvintele întocmai cum ele se rostesc în Moldova. Acestea se numesc regionalisme (cuvinte specifice graiului dintr-o anumită zonă geografică a țării); ele se îmbină foarte bine cu limbajul popular, lucru ce dă farmec povestirii.
• Retrăind anii luminoși ai copilăriei, Ion Creangă prezintă cu haz una dintre întâmplările petrecute la școala din Humulești.
• Ne impresionează sinceritatea și autoironia povestitorului care își amintește cu duioșie de bădița Vasile, de părintele Ioan, de Smărăndița popii, de el și de colegii săi la acea vârstă minunată a copilăriei nevinovate și lipsite de griji.
• Cele două daruri ale preotului, "Sfântul Nicolai" și "Calul Bălan" au darul de a mai potoli o parte din neastâmpărul școlarilor dornici de joacă, impunând seriozitate.
• Atmosfera plină de voie bună este realizată prin numeroase mijloace ale talentatului povestitor: 

 - îmbinări neașteptate de cuvinte("cuvioasele muște")

 - expresii populare amuzante("a mânca papară", "a-i face pocinog")

 - exprimări ironice("băiet prizărit", ”rușinos și fricos și de umbra mea")

 - caracterizări pline de umor("o zgâtie de copilă", "...de întrecea mai pe toți băieții și din carte, dar și din nebunii")

 - exclamații ironice("Păcatul ei, sărmana!")