Lectie propriu-zisa
Efectele de primit
Cecul este un înscris
solemn prin care o persoană numită trăgător (plătitor) în baza unui depozit de
bani constituit în prealabil la bancă devenită astfel tras, dă ordin să se
plătească la o anumită dată sau la prezentare o sumă determinată unei terţe
persoane, în calitate de beneficiar, intervenind astfel trei părţi. Sunt cecuri
ca efecte comerciale, cecuri din carnetele cu limită de sumă ca instrument de
decontare, cecuri de decontare în numerar a banilor de la bancă, cecuri de
călătorie si altele. În acest caz: trăgătorul este persoana care dispune de
plata, trasul este acela care efectuează plata iar beneficiarul este persoana
în favoarea căreia se efectuează plata.
Alături de biletul la ordin şi trată, cecul cuprinde următoarele elemente: denumirea de CEC, înscrisă în
textul titlului; ordinul necondiţionat de a plăti o sumă determinată inclusă în
textul tipărit al formularului de CEC; numele aceluia care trebuie să plătească
prin denumirea bănci pe fiecare CEC, indicarea locului unde se efectuează plata
– locul desemnat alături de numele trasului; indicarea datei şi a locului unde
a fost emis cecul; semnătura aceluia care emite cecul, trăgătorul fiind acela
care garantează plata.
Warantul este recipisa
primita de către posesorul unei mărfi depusă într-un depozit, prin care garantează
efectuarea unei plăţi. Dacă nu efectuează plata nu poate ridica marfa. Până la
scadenţa efectelor comerciale putând interveni operaţiuni de andosare şi
avalizare, legate de circulaţia lor.
Andosarea sau girarea reprezintă scrierea pe versoul
titlului de valoare, a documentului a obligaţiei de plată a noului debitor,
faţă de creditor. Dacă un client emite un bilet la ordin în care se stabileşte „
Plătiţi suma de la data de persoanei”,dacã acesta are nevoie de bani mai repede
decât data stabilită prin ordinul de plată îl va putea folosi ca instrument de
plată dacă face andosarea ordinului de plată. Dar pentru aceasta este necesar
să existe o garanţie a plăţii datoriei noului debitor către creditor şi se face
avalizarea.
Avalizarea reprezintă garanţia înscrisă
pe cambie sau în afara acesteia de către o persoană fizică sau juridică care se
angajază să achite contravaloarea tranzacţiei în cazul în care nici unul din
ceilalţi debitori nu o face. Deci persoana care a avalizat cambia garantează
până la scadenţă . Avalizarea se poate face o singură dată iar andosarea de
câte ori este posibil. Pentru tras
datoria înregistrată în conturile « Furnizori » « Efecte de
plată » nu poate fi modificată prin andosări şi nici o înregistrare nu se face
înaintea decontării la scadenţă sau anulări efectelor. Trăgătorul ,
beneficiarul iniţial contabilizează andosarea.
Cambia este titlul de
credit în temeiul căruia o persoană (emitentul) se obligă să plătească
necondiţionat să se plătească necondiţionat de către o altă persoană, la data
şi locul indicat, o sumă de bani, aceluia pe care cambia îl desemnează .Cambia
este unul din cele mai vechi instrumente de platã folosit în activitatea
comercialã internã şi internaţionala, care sub diverse forme şi cu unele
modificãri funcţionale se foloseşte şi astãzi. Din punct de vedere istoric,
cambia a apãrut în China prin anii 500 – 600, apoi s-a extins în Italia. Comerţul
dintre Extremul Orient şi Europa era mijlocit de arabi şi italieni şi cambiile
au devenit un instrument de platã internaţional pentru comercianţi. Perfecţionarea
cambiei a dus la apariţia bancnotei de hârtie prin anii 1600, care în principiu
este tot o cambie, dar o cambie bancarã. În ţara noastra, primele informaţii
scrise despre efectele comerciale dateazã de la începutul secolului al XVIII-lea,
cambia fiind denumitã “poliţã”.
Pe plan internaţional, cambia este reglementatã de “Convenţia cuprinzând legea
uniformã asupra cambiei şi biletului la ordin” şi “Convenţia menitã sâ reglementeze
anumite conflicte de lege în materie de cambie şi bilet la ordin”,
ambele din 7 iunie 1930 de la Geneva.
Exemple:
Biletul la ordin este o
cambie eliberată de către un debitor (tras) unui creditor (trăgătorul) prin
care debitorul (trasul) se obligă să plătească necondiţionat creditorului
(trăgătorului) intr-un anumit loc şi la o anumită dată o sumă de bani.
Debitorul (trasul) —————–> Creditorului(trăgătorului)
Trata este o cambie prin
care o persoană fizică sau juridică în calitate de creditor (trăgător), dispune
unui debitor al său (tras) să plătească o sumă de bani unei alte persoane ( a
treia) în calitate de beneficiar, la data şi în locul stabilit o sumă de bani
.