INSTRUMENTE DE PLATĂ UTILIZATE ÎN AFACERILE ECONOMICE

CAMBIA si BILETUL LA ORDIN

Cambia şi biletul la ordin - instrumente de plată şi credit pe termen scurt cu rol de garantare a plăţilor în afacerile economice internaţionale

Plata prin utilizarea cambiei şi biletului la ordin se numără printre cele mai vechi tehnici de plată, oferind un grad de securitate ridicat părţilor implicate. Din punct de vedere economic, factorii determinanţi care au dus la crearea cambiei şi biletului la ordin au fost: marea densitate de monede, nesiguranţa transporturilor şi interzicerea exportului de capitaluri.

Operaţia, care reprezintă conţinutul cambiei, este cunoscută încă din antichitatea greco-romană, fiind reprezentată prin remiterea unei sume de bani de pe o piaţă pe alta prin intermediul unui document care atesta vărsământul. Scrisoarea folosită în “permutaţie” în timpul romanilor nu avea eficacitatea tratei (“cambium”) din evul mediu, când exigenţele economice erau mai accentuate.

Dezvoltarea importului şi exportului a dus la utilizarea tot mai largă a efectelor de comerţ externe. În special în Vestul Europei, cumpărătorii obişnuiesc să semneze astfel de instrumente, care pot fi scontate ulterior de vânzător la banca sa.

De asemenea, privatizarea întreprinderilor de stat şi desfiinţarea monopolului asupra comerţului exterior au dus în Europa Centrală şi de Est la crearea a zeci de mii de întreprinderi, care au responsabilitatea plăţilor şi finanţării propriilor afaceri, după regulile şi uzanţele internaţionale. Importanţa efectelor de comerţ, mai redusă până acum în regiune, va creşte considerabil datorită gamei largi de utilizare, ca mijloc de plată şi finanţare şi ca instrument de garanţie.

Emisiunea, circulaţia, negocierea cambiilor şi biletelor la ordin sunt legate atât de activitatea în domeniul relaţiilor de schimb internaţionale, cât şi de o serie de operaţiuni cu caracter necomercial, executate de persoane fizice sau juridice.

Caracterizarea generală şi particularităţile cambiei şi biletului ordin

În literatura de specialitate şi în practica financiară internaţională, cambia şi biletul la ordin sunt denumite uzual instrumente de plată, efecte de comerţ sau titluri de credit, fiind înscrisuri cu conţinut şi formă consacrate pe bază de norme acceptate, reprezentând pentru cel ce o deţine (beneficiar) drepturi ce pot fi încasate, la vedere sau la termen, în funcţie de valoarea lor determinată.

Cambia (trata) este un titlu de credit utilizat ca instrument de plată prin care un creditor (numit trăgător) dă dispoziţie debitorului său (numit tras) să plătească o anumită sumă unui terţ (numit beneficiar), la o anumită dată şi într-un loc stabilit, fără a indica operaţiunea care a generat creanţa.

Conform acestei definiţii în circuitul cambiei (schema nr. 2.1.) intervin trei părţi: trăgătorul (exportatorul, creditorul), trasul (importatorul, debitorul) şi beneficiarul (un creditor al trăgătorului). În comerţul internaţional, exportatorul apare, de regulă, atât în calitate de trăgător cât şi de beneficiar.

1. în urma încheierii unui contract comercial internaţional, trasul (importatorul) îi datorează o anumită sumă trăgătorului (exportatorului);

2. trăgătorul, la rândul său, are de achitat aceeaşi sumă unei terţe persoane (beneficiar), drept urmare a încheierii unui contract comercial internaţional sau a unui contract de credit cu o bancă;

3. la ordinul trăgătorului, trasul achită suma respectivă direct beneficiarului.

Biletul la ordin este, ca şi cambia, un titlu de credit utilizat ca instrument de plată, dar, spre deosebire de aceasta, reprezintă angajamentul unui debitor (numit emitent) de a plăti o sumă unui creditor (numit beneficiar) la un anumit termen sau la prezentarea acestuia.

Din definiţie rezultă că, în comparaţie cu cambia, biletul la ordin presupune implicarea numai a două persoane: emitentul, care în comerţul internaţional este importatorul şi beneficiarul, care este exportatorul

1. în cadrul unui contract comercial internaţional, importatorul emite biletul la ordin în favoarea exportatorului

2. exportatorul prezintă la plată biletul la ordin şi importatorul îl achită.

În unele ţări, cum ar fi Germania, Austria, Elveţia şi Spania, jurisprudenţa defineşte cambiile şi biletele la ordin ca având o “natură abstractă”. Conceptul se referă la faptul că drepturile şi obligaţiile rezultă numai pe baza instrumentului însuşi, acesta funcţionând independent de valabilitatea tranzacţiei care stă la baza sa. Excepţia o constituie dobândirea efectului de comerţ de către deţinător prin rea-credinţă, dar partea obligată trebuie să dovedească acest lucru.

În legislaţia engleză apare conceptul de “negociabilitate” care, într-o anumită măsură, exprimă acelaşi concept în sensul că orice parte la cambie şi la biletul la ordin este obligată, datorită semnăturii sale pe acestea, indiferent de tranzacţia care stă la baza cambiei sau de relaţia cu altă parte.

Referitor la utilizarea cambiei în practica comercială internaţională, în tabelul nr. 2.1. sunt evidenţiate următoarele avantaje şi limite:

Avantajele şi limitele cambiei

Avantajele cambiei	Limitele cambiei
este emisă la iniţiativa exportatorului	este supusă acceptării de către tras
materializează datoria importatorului	este supusă riscului de pierdere, furt, falsificare
cerinţe formale relativ simple mai ales în cazul formularelor standardizate oferite de bănci	este lentă la încasare deoarece în această operaţiune intervin mai multe bănci
permite trăgătorului să-şi mobilizeze creanţa
elimină riscul de schimb
precizează exact termenul de plată

Biletul la ordin prezintă, la rândul său, o serie de avantaje şi limite evidenţiate în tabelul alaturat:

Avantajele şi limitele biletului la ordin

Avantajele biletului la ordin	Limitele biletului la ordin
permite beneficiarului să-şi mobilizeze creanţa	este supus riscului de pierdere, furt, falsificare
cerinţe formale relativ simple mai ales în cazul formularelor standardizate oferite de bănci
elimină riscul de schimb
precizează exact termenul de plată
materializează datoria importatorului

2.1.2. Reglementarea internă şi internaţională a cambiei şi biletului la ordin

În ceea ce priveşte legislaţia care guvernează cambiile şi biletele la ordin, statele lumii sunt împărţite în două categorii:

- cele cu legislaţie alcătuită după Legea uniformă de la Geneva;

- cele care urmează modelul legislaţiei britanice (fostele colonii britanice).

Pe lângă aceste diferenţe majore de sistem legislativ, între ţările cu acelaşi sistem există şi unele diferenţe naţionale care privesc mai ales protestul, pierderea şi înlocuirea instrumentelor.

Legislaţia privind cambiile şi biletele la ordin a fost uniformizată în mare măsură în Europa. Legile naţionale sunt bazate, în mare parte, pe cele trei Convenţii de la Geneva din 1930. Acestea sunt:

1. Convenţia furnizând o lege uniformă asupra cambiilor şi biletelor la ordin;

2. Convenţia pentru rezolvarea anumitor conflicte între legi în legătură cu cambiile şi biletele la ordin;

3. Convenţia asupra legilor privind (taxele de timbru) în legătură cu cambiile şi biletele la ordin.

Ţările care au ratificat aceste convenţii şi au adoptat textul Legii Uniforme ca lege naţională sunt: Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Luxemburg, Monaco, Olanda, Norvegia, Polonia, ţările din fosta Uniunea Sovietică, Suedia, Elveţia, Brazilia şi Japonia. Totuşi, textul legilor naţionale diferă datorită numărului mare de rezerve avute de statele contractante şi datorită unor prevederi locale speciale. Adesea numerotarea articolelor a fost modificată.

Alte state au adoptat textul Legii Uniforme fără ratificarea convenţiilor de la Geneva (Cehoslovacia, România, Turcia, Iugoslavia). De asemenea, noua lege din Spania corespunde convenţiilor de la Geneva în aspectele practice.

În Marea Britanie, în Republica Irlanda şi în ţările foste colonii sau dominioane britanice este în vigoare o lege diferită de Legea uniformă de la Geneva şi anume Actul privind cambiile din 1882 (Bills of Exchange Act 1882).

Regulile principale din Convenţia de la Geneva privind reglementarea conflictelor între legi naţionale sunt:

- capacitatea unei persoane de a se obliga printr-o cambie sau printr-un bilet la ordin este determinată de legea naţională;

- forma oricărui contract încheiat în baza unei cambii sau a unui bilet la ordin este reglementată de legislaţia teritoriului unde a fost semnat contractul;

- efectele obligaţiilor acceptantului unei cambii sunt determinate de legea din locul unde sunt plătite instrumentele;

- efectele semnării unei cambii sau unui bilet la ordin de către alte părţi răspunzătoare sunt determinate de legea ţării în care s-a făcut semnătura;

- forma protestului şi termenul limită de efectuare a acestuia sunt reglementate de legea ţării în care trebuie întocmit protestul;

- măsurile care trebuie luate în cazul pierderii sau furtului unei cambii sau unui bilet la ordin sunt determinate de legislaţia aplicabilă la locul plătii.

În Convenţia asupra legilor privind (taxa de) timbru, statele contractante se obligă să îşi modifice legislaţiile astfel încât validitatea obligaţiilor rezultate dintr-un instrument să nu fie subordonată plăţii unei taxe de timbru. Suspendarea exercitării revendicărilor sau obligaţia de a plăti o penalitate pot fi impuse părţilor în cazul în care nu este achitată taxa de timbru. În unele state, cum ar fi Marea Britanie, Olanda, Norvegia, Suedia şi România, nu este percepută taxa de timbru, în Franţa trebuie plătită o taxă foarte scăzută.

Comisia Naţiunilor Unite pentru Drept Comercial Internaţional (UNCITRAL) a iniţiat o încercare de uniformizare a sistemului legislativ bazat pe Convenţiile de la Geneva cu cel britanic rezultând Convenţia asupra Cambiilor şi Biletelor la Ordin Internaţionale, unanim adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite pe 9 decembrie 1988. După intrarea în vigoare a acestei convenţii instrumentele internaţionale emise, acceptate sau negociate sunt supuse prevederilor acesteia chiar şi în statele care nu au ratificat-o. Această convenţie permite ca suma de plată să fie exprimată într-o unitate monetară de cont, permite stipularea plăţii unei dobânzi la o rată indicată, definitivă sau variabilă, ca şi posibilitatea plăţii în rate.

România, deşi nu a aderat oficial la convenţiile internaţionale, a aplicat totuşi reglementările acestora, ele regăsindu-se în legislaţia promulgată încă din anul 1934. Prezenta procedură stabileşte reguli interne privind operaţiile cu titluri de credit efectuate de bancă în nume propriu şi în numele şi pe contul clienţilor săi. Operaţiile cu titluri de credit se supun următoarelor reglementări:

- Legea nr.58/1934 privind cambia şi biletul la ordin modificată prin Ordonanţa Guvernului nr.11/1993, aprobată şi modificată prin Legea nr.83/1994;

- Legea 188/1930;

- Legea 153/1937;

- Codul Comercial Român (art. 565-570);

Funcţiile economice ale cambiei şi biletului la ordin

Cambia şi biletul la ordin joacă un rol important în domeniile comercial şi financiar, atât ca mijloc de plată şi furnizare de credit cât şi drept garanţie a creditelor, oferind în general posibilitatea executării silite rapide.

Funcţiile economice ale cambiei şi biletului la ordin se realizează în cadrul unor operaţiuni de mare diversitate ale căror caracteristici depind de aspectele concrete ale activităţii de comerţ. Aceste titluri de credit pot fi transmise prin gir (andosare), pot fi scontate la o bancă (adică vândute unei bănci înainte de scadenţă, contra sumei înscrise pe titlu minus comisionul băncii şi taxa de scont)

sau pot fi păstrate de beneficiar până la scadenţă.

Cambia şi biletul la ordin pot îndeplini următoarele funcţii:

- funcţia de instrument de plată - constă în faptul că trăgătorul, în cazul cambiei, sau emitentul, în cazul biletului la ordin, are de achitat o datorie faţă de o terţă persoană – beneficiarul. Această funcţie constă şi în faptul că beneficiarul unui astfel de înscris, numit girant, poate să-l transfere prin gir unui creditor al său, numit giratar, ca plată a datoriei faţă de acesta, care, la rândul său, poate să-l transfere unei terţe persoane faţă de care are o datorie.

- funcţia de titlu de garanţie

În cadrul garantării creditului pe termen scurt acordat, băncile comerciale pot cere debitorului să garanteze plata ratelor de credit, a dobânzilor şi comisioanelor şi prin emiterea unor cambii sau bilete la ordin având scadenţele la termenele de plată ale ratelor, efecte de comerţ care sunt girate în favoarea băncii şi care sunt ţinute drept gaj.4

În unele ţări, creditorii cer debitorilor să semneze cambiile pentru a se asigura de plata la termen a tranzacţiei. Plata cambiei va fi solicitată numai dacă nu se efectuează plata tranzacţiei. Adesea sunt luate cambii în alb, care vor fi utilizate numai în caz de neplată. Terţii pot furniza de asemenea astfel de cambii sau pot avaliza cambiile date de debitor.

Cambia poate fi dată în garanţie pentru asigurarea unei alte creanţe pe care giratarul o are contra girantului, prin inserarea în gir a formulei “în garanţie”, “valoare în gaj”, “valoare în garanţie”. În această situaţie, posesorul cambiei poate exercita toate drepturile care decurg din titlu, chiar şi în cazul în care creanţa garantată prin gaj nu este exigibilă. Posesorul cambiei (giratarul) poate invoca aceste drepturi şi împotriva girantului său. În această situaţie, giratarul nu poate transmite cambia decât printr-un gir de procură.

Cambia girată în garanţie, dă dreptul giratarului să se despăgubească cu preferinţă din suma încasată în baza titlului, faţă de ceilalţi creditori ai debitorului girant care a dat cambia în gaj. Creditorul care ia în gaj o cambie nu devine un reprezentant al debitorului, ci continuă să aibă un drept autonom pe care îl exercită în propriul său interes.

- funcţia de instrument de credit comercial - constă în facilitatea relaţiilor de credit şi se realizează prin asigurarea rambursării creditului acordat prin utilizarea cambiei sau biletului la ordin în cadrul unor modalităţi de plată cum sunt: acreditivul utilizabil prin cambii, scrisoarea comercială de credit, incasso-ul documentar contra acceptare. Prin mecanismul acestor modalităţi, vânzătorul, care livrează o marfă pe credit, devine în momentul livrării beneficiarul unei cambii sau al unui bilet la ordin prin care cumpărătorul se obligă să plătească, la scadenţă, contravaloarea mărfii livrate, vânzătorul dispunând de o garanţie suplimentară privind rambursarea creditului.

- funcţia de instrument de credit bancar – constă în asigurarea unei mai rapide circulaţii a creanţelor, în sensul că beneficiarul unei cambii sau al unui bilet la ordin poate obţine, în schimbul transferului creanţei reprezentate de acest instrument, o sumă de bani înainte de scadenţă. Principalele operaţiuni prin care titlurile de credit îndeplinesc funcţia de instrument de credit bancar sunt scontarea şi forfetarea. Având în vedere că aceste operaţiuni se fac de către persoana care a acordat iniţial un credit, finanţând astfel o persoană, aceste operaţiuni apar privite din punctul de vedere al primei persoane ca operaţiuni de refinanţare.