Pastelul

"Limba este cartea de noblete a unui neam."

                                                                           Vasile Alecsandri
 
         Opera lui Vasile Alecsandri (1818-1890) cuprinde atat poezie, proză cât și teatru. Pastelul este specia lirică descriptivă in versuri in care sunt infatisate un tablou din natura, o priveliste, un fenomen al naturii, aspecte din viata plantelor sau a animalelor in stransa legatura cu care autorul isi exprima si propriile sentimente. Lirica lui Alecsandri este considerata de critica sub statutul de cea mai rezistenta a liricii sale.     In 1867 incepe sa scrie si sa publice in Convorbiri literare pastelurile sale, munca pe care o va desfasuramai pe larg in 1868.

In Pastelurile lui Alecsandri, sentimentul liric este, in general, unul de extaziere in fata naturii grandioase, exprimata exploziv si cu o admiratie fara rezerve, ca in pastelul "Miezul iernei": "O! tablou maret, fantastic..."; exclamatia retorica subliniaza aici relatia pe care o statorniceste eul liric cu realitatea transfigurata; este vorba despre evadarea din postura de spectator, pe care Alecsandri o adopta in raport cu natura sublimata. Tot asa, in pastelul "Sfarsitul iernii", isi exprima bucuria, participand afectiv la transformarile naturii: "O, Doamne! Iata-un fluture ce prin vazduh se perde!/  In campul vested, iata, un fir de iarba verde". Alteori, coplesit de minunile peisajului, poetul se indreapta spre o stare contemplativa, dar meditatia sa este scurta sau reprimata, ca in finalul pastelului "Malul Siretului": "Si gandirea mea furata se tot duce-ncet la vale /Cu cel rau care-n veci curge, fara-a se opri din cale./ Lunca-n giuru-mi clocoteste; o soparla de smarald / Cata tinta, lung la mine, parasind nisipul cald".
    Evidenta intentie de a medita asupra trecerii timpului, inoculata de imaginea raului, care-n veci curge, nu este intrerupta doar de neasteptata aparitie a soparlei, ci de viata insasi, care clocoteste, se supune trecerii si devenirii. Dar cand isi formuleaza cugetarile, sunt scurte si sententioase: "Sfanta munca de la tara, izvor sacru de rodire,/ Tu legi omul cu pamantul in o dulce infratire!.../ Dar lumina amurgeste si plugarii catre sat / haulind pe langa juguri se intorc de la arat. "("Plugurile"). Pastelurile lui Alecsandri inoculeaza un sentiment de tihna si bucuria de a trai prin imagini de evocare a simplitatii naturii.