Caracterizarea personajelor

Ştefan Tipătescu este prezentat încă din lista cu Persoanele de la începutul piesei în funcţia de prefect al judeţului. La adăpostul autorităţii politice, îşi foloseşte avantajele în propriile lui interese. În acelaşi timp, el întruchipează în comedie tipul donjuanului, al primului amorez. Prietenul cel mai bun al lui Zaharia Trahanache, Tipătescu o iubeşte pe soţia acestuia, Zoe, femeia cochetă, încă din momentul în care ea se căsătoreşte cu neica Zaharia, după cum observă cu naivitate soţul: „pentru mine să vie să bănuiască cineva pe Joiţica, ori pe amicul Fănică, totuna e... E un om cu care nu trăiesc de ieri, de alaltăieri, trăiesc de opt ani, o jumătate de an după ce m-am însurat a doua oară. De opt ani trăim împreună ca fraţii, şi niciun minut n-am găsit la omul acesta măcar atâtica rău.”

În comparaţie cu celelalte personaje, Tipătescu este cel mai puţin marcat comic, fiind spre deosebire de toţi ceilalţi un om instruit, educat, dar cu toate acestea impulsiv, după cum îl caracterizează în mod direct şi Trahanache: „E iute! N-are cumpăt. Aminteri bun băiat, deştept, cu carte, dar iute, nu face pentru un prefect.” În fond, Tipătescu trăieşte o dramă. De dragul unei femei pe care este nevoit să o împartă cu altcineva, sacrifică o carieră promiţătoare la Bucureşti, aşa cum remarcă acelaşi Trahanache: „Credeţi d-voastră că ar fi rămas el prefect aici şi nu s-ar fi dus director la Bucreşti, dacă nu stăruiam eu şi cu Joiţica... şi la drept vorbind, Joiţica a stăruit mai mult...”

Disperat de pierderea scrisorii, el aplică o bine susţinută tactică de atac împotriva lui Caţavencu, încălcând chiar legea. Abuzul de putere este principala sa armă: îi dă mână liberă lui Pristanda, controlează scrisorile de la telegraf şi dispune să nu fie transmis niciun mesaj fără ştirea lui, îi oferă lui Caţavencu diferite posturi importante, pentru ca apoi, la refuzul acestuia şi conştient că alegerile sunt o farsă, să cedeze. Pus în situaţia de a se apăra, Tipătescu dovedeşte o bună ştiinţă a disimulării: când Trahanache îi aduce vestea existenţei scrisorii, se preface a nu şti nimic; în faţa lui Farfuridi şi Brânzovenescu ia poză de victimă a propriei sale sensibilităţi pentru partid, iar în relaţia cu Nae Caţavencu este perfid şi violent. Personajul nu are ambiţii politice, postul de prefect oferindu-i o stare de suficienţă, tulburată doar de pierderea scrisorii.

Zoe, în schimb, în ciuda văicărelilor, a leşinurilor, dar şi faptului că este considerată o damă „simţitoare”, este în realitate o femeie voluntară, stăpână pe sine, care ştie foarte bine ce vrea şi care îi manipulează pe toţi în funcţie de propriile dorinţe. Spre deosbire de amantul ei, ea nu cade pradă disperării ci încearcă să rezolve situaţia cu Caţavencu cât mai repede posibil, deşi face paradă de iubirea pentru Tipătescu şi de sacrificiile ei pentru el, în fapte ea nu a jertfit altceva decât o fidelitate conjugală stânjenitoare, sacrificiul fiind făcut de fapt de Tipătescu.

Dincolo de aparenţe, în cuplul pe care Zoe îl formează cu Tipătescu, ea reprezintă raţiunea, puterea şi deţine de fapt controlul asupra relaţiei. Fiind „un om căruia îi place să joace pe faţă”, după cum el însuşi mărturiseşte, Tipătescu refuză iniţial compromisul politic şi îi propune Zoei o soluţie disperată, arătându-se pregătit să renunţe la tot pentru ea: „Să fugim împreună...” Ea intervine însă energic şi refuză „nebunia”, deoarece nu doreşte să renunţe la poziţia sa de primă doamnă a oraşului. De aceea îi răspunde ferm prefectului: „Eşti nebun? Dar Zaharia? Dar poziţia ta? Dar scandalul şi mai mare care s-ar aprinde pe urmele noastre?...” Izbucnirea scandalului o îngrozeşte mai tare decât pierderea bărbatului iubit: „Cum or să-şi smulgă toţi gazeta, cum or să mă sfâşie, cum or să râză!... O săptămână, o lună, un an de zile n-au să mai vorbească decât de aventura asta... În orăşelul acesta, unde bărbaţii şi femeile şi copiii nu au altă petrecere decât bârfirea, fie chiar fără motiv... dar încă având motiv... şi ce motiv, Fănică! Ce vuiet!... ce scandal! Ce cronică infernală!” Replica ei la întrebarea lui Tiptescu ascunde o ironie amară: „Zoe! Zoe! Mă iubeşti? / Te iubesc, dar scapă-mă”.

În confruntarea dintre cei doi în ceea ce priveşte susţinerea candidaturii lui Caţavencu, prefectul este cel care cedează până la urmă de dragul Zoei: „În sfârşit, dacă vrei tu... fie!... Întâmplă-se orice s-ar întâmpla... Domnule Caţavencu, eşti candidatul Zoii, eşti candidatul lui nenea Zaharia... prin urmare şi al meu!... Poimâine eşti deputat!...” Crispată, încordată, pe parcursul întregii comedii, Zoe devine, la sfârşitul piesei, generoasă, fermecătoare, spunându-i lui Caţavencu: „Eu sunt o femeie bună... am să ţi-o dovedesc. Acum sunt fericită... Puţin îmi pasă dacă ai vrut să-mi faci rău şi n-ai putut. Nu ţi-a ajutat Dumnezeu pentru că eşti rău; şi pentru că eu voi să-mi ajute totdeauna, am să fiu bună ca şi până acuma.”

Zaharia Trahanache, nenea Zaharia, este tipul încornoratului dar şi al ticăitului(după trăsătura dominantă). El este un încornorat simpatic, deoarece refuză săcreadă - din convingere, sau din „enteres” şi diplomaţie – în autenticitatea scrisoriide amor şi în adulterul soţiei. După cum precizează autorul, Trahanache este „prezidentul Comitetulpermanent, Comitetul electoral, Comitetul şcolar, Comitetul agricol şi al altorcomitete şi comiţii”, el fiind unul dintre stâlpii locali ai partidului aflat la putere,alături de Farfuridii şi Brânzovenescu, aşa cum el însuşi pretinde. Trăsătura dominantă este „ticăiala” (încetineala) ilustrată în atât deremarcabila formulă rostită şi în rarele momente de enervare „Aveţi puţinicărăbdare !”, cât şi de la numele Trahanache, provenit de la „trahana”- o cocămoale, şi Zaharia care ne duce cu gândul la zahariseală, sugerând vertusitatea.„Venerabilul”este calm, liniştit, imperturbabil, cu o gândire plată şi cu untemperament formal, dar este viclean, de o viclenie rudimentară şi în acelaşi timppericuloasă pentru că ştie să disimuleze şi să manevreze cu abilitate intrigipolitice. Astfel, când el şi ai săi sunt şantajaţi nu se agită, ci, abil, răspunde cu uncontraşantaj descoperind o poliţă falsificată de Caţavencu.

Cu aceeaşi abilitatepolitică îi combate şi pe Farfuridi şi pe Brânzovenescu care îl bănuiesc pe prefectde trădare şi care ajung apoi să creadă despre Trahanache: „E tare…tare de tot…solid bărbat” Recunoaşte imoralitatea şi corupţia la nivelul societăţii „o societate fără moral şi fără prinţip”, dar politica, înşelăciunea şi frauda falsificând listele dealegători şi pronunţându-i lui Dandanache umanitate în alegeri. El nu admite însăimoralitatea în sânul familiei şi de aceea nu crede în autenticitatea scrisorii pecare o consideră o „plastografie”.

Credulitatea lui poate fi pusă pe seama uneiconvingeri ferme sau poate fi considerată un act de diplomaţie, prin care vrea săpăstreze onoarea familiei şi să nu-şi strice relaţiile cu prefectul. De fapt, principiul lui politic este de a respecta ordinele celor de la Centru :„noi votăm candidatul pe care-l pune partidul întreg, pentru ca de la partidul întreg atârnă binele ţării şi de binele ţării atârnă binele nostru”. Motivul acesteiatitudini este, bineînţels, „binele nostru”, prin care noi, cititorii, trebuie să înţelegem binele personal al „venerabilului” şi al celor asemenea lui. Esteneinstruit, căci stâlceşte neologismele, se exprimă confuz, fiind prezentedeopotrivă truismul, tautologia şi politica se rezumă la spusele fiului său, careexprimă, în fond, tot o platitudine : „unde nu e moral, acolo e corupţie, şi osocietate fără prinţipuri, va să zică că nu le are”.