Lectia propriu-zisa

Prezentarea simbolismului romanesc

     Prin Macedonski si simbolistii lui, literele romane privesc spre un viitor imediat ,care avea sa fie extraordinar de bogat si de stralucitor, desi indeanjuns de scurt, dar oricum greu in consecinte, cunoscut sub numele de <<literatura dintre cele doua razboaie>>.

     Este un curent literar care a aparut in Franta, la sfarsitul secolului al XIX-lea, ca o reactie impotriva romanticilor, a impersonalitatii reci a poetilor parnasieni.Precursor al simbolismului in Franta este considerat Charles Baudelaire - prin volumele de versuri Corespunderi, Florile Raului, ia rin literatura romana Mihai Eminescu, mai ales prin muzicalitatea ce-l apropie de poezia simbolista (Dintre sute de catarge, Melancolie, Se bate miezul noptii).

     Numele curentului a fost dat in 1886 de Jean Moreas, care a scris articolul manifest Le Symbolisme. Tot acum se formeaza gruparea cu acelasi nume condusa de Stephan Mallarme. In acelasi an, Rene Ghil infiinteaza scoala simbolist-armonista devenita apoi filosofico-instumentalista. Exista poeti simbolisti - Srthur Rimbaud, Jules Laforgue, Jean Corbiere - care il considera sef de scoala pe Paul Verlaine si care isi iau numele de decadenti.

     In literatura franceza, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, apare parnasianismul, ca o reactie la romantism, care duce versul la perfectiune formala, golindu-l insa de emotie.

     Meritul simbolismului este tocmai acela de a fi refacut sensibilitatea poeziei, apeland la simbol, aluzie si la un limbaj inedit, cultiva sinteza.In ceea ce priveste simbolismul romanesc, acesta se contureaza la sfarsitul secolului trecut si este un produs al orasului. Reprezentanti : Ion Minulescu, George Bacovia, Stefan Petica, Dimitrie Anghel, Traian Demetrescu, M. Saulescu, Elena Farago si altii.

Asa cum remarca Lidia Bote, acest curent literar parcurge mai multe etape : in 1860 incepe etapa estetica-teoretica si este reprezentata prin Alexandru Macedonski; ce de-a doua, cuprinsa intre 1892-1908, este o perioada de experiente si cautari; urmeaza o alta de plenitudine (1098-1914) iar ultima marcheaza declinul (1914-1920).

     Simbolismul apare ca reactie antipozitivista si antirationalista.Poetii simbolisti se dovedesc foarte sensibili la toate noutatile din muzica, pictura, stiinta, preiaiu idei filosofice din Fiche, Schelling, Schopenhauer, Hegel, manifesta interes pentru opera lui Novalis, Poe sau Whitman, dar si pentru arta orientala.

     O caracteristica fundamentala a caracterismului romanesc, care il deosebeste de cel francez, este aceea ca isi asimileaza parnasianismul.De asemenea, introduce in poezie cateva elemente noi. Scriitorii care apartin acestui curent literar opereza foarte mult cu simboluri, ele avand menirea sa inlocuiasca expresiile directe, iar raportul dintre simbol si realitatea sufleteasca nu este dezvaluit, ci numai sugerat.

     Simbolismul romanesc a inceput la Literatorul, revista legata de marile traditii ale literaturii romane, de pasoptismul romantic si ancorata, cu adanca responsabilitate, in problemele sociale si politice. In acelasi timp, a fost o publicatie preocupata de pedagogia clasicista a fauririi versurilor frumoase, a artelor poetice ilustrate de nume mari Aristotel, Horatiu, Boileau, de didactica aspiratilor ideale in care Arta, Frumosul, Poetul se scriu cu majuscule.

     Felul in care a debutat acest curent literar, simbolismul, a determinat in buna masura dezvoltarea lui ulterioara cat si pe cea a poeziei moderne, de dupa el.           Simbolismul romanesc s-a aflat, mereu, la raspantie de tendinte si orientari, incrucisandu-si caile cu cele ale altor scoli novatoare parnasianismul, naturalismul si cu cele ale unor directii mai vechi : efervescenta culturala, gustul popularizarilor si mesianismul social al momentului 48, mitologismul directiei vechi clasiciste, latinismul umanistilor, iubirea de natura, simtamantul contopirii cu ea in sens romantic, si inca aspect specific romanesc dragostea de sat si de taranime ideeforta o poporanismului si a samanatorismului dar si o constanta a poeziei romanesti.

     Sincroni si, in anumite chestiuni chiar predecesori, scriitorii simbolisti romani, grupati mai intai in jurul gruparii Literatorul si al unor reviste satelit, treptat dar perseverent, discret dar si metodic, au adus in poezie o sensibilitate noua, diferita in buna masura de cea romantica, ori cea neoclasica si o noua retorica. Mai degraba romantici (neoromantici) si adesea permeabili la motive si modalitati parnasiene pe care si le-au asimilat, simbolistii au avut un drum al lor, specific, croit cu talent si inteligenta proprie dar cunoscand si experienta marilor poeti de circulatie universala.

Etapele simbolismului românesc

  • Etapa tatonărilor:

Al. Macedonski (1854 – 1920), inițiatorul simbolismului românesc prin articolele publicate în revista Literatorul (1880)

-          articolul Poezia viitorului (1892) – muzica, imaginea, culoarea, sugestia reprezintă „singura poezie adevărată”

-          În arcane de pădure – „întâia încercare simbolistă în românește”

-          creația lui Macedonski îmbină tendințe romantice (ciclul Nopților), parnasiene (rondelurile) și simboliste; este expresia unui „spirit al contrastelor”.

Dimitrie Anghel (1872 – 1914) – poet de structură romantică, se apropie de simbolism prin:

- rafinamentul senzațiilor olgactiv – muzicale,

- predispoziția pentru reverie (volumul În grădină, 1905),

- preferința pentru stări vagi, nedefinite (Fantazii, 1909),

- corespondențe între ființa umană și elemente ale universului

- cultivarea poemului în proză – descrierea se îmbină cu narațiunea sombolică – parabola Culegătorul de stele 

  • Direcția pseudomodernistă de la Viața nouă (1905), teoretician Ovid Densusianu

-          poezie citadină, inspirată din peisajul specific orașului

-          simbolismul e doar o modalitate armonioasă de comunicare, nu este unul autentic

  • Simbolismul „exterior”, minulescian – Ion Minulescu (1881 – 1944)

-          nu este un simbolism de substanță, mai mult prin mijloace decât prin viziune și sensibilitate

-          atracție față de tehnica și motivele simboliste: numărul fatidic/prevestitor (Romanța celor trei romanțe), mirajul depărtărilor (Romanța celor trei corăbii), efectele sonore, neologisme cantabile (Cânta un matelot la proră), numele proprii exotice, sonore (Corint, Ninive, Babilon)

-          tristețea, nota gravă îl apropie de simbolismul autentic (Ultima oră)

  • Simbolismul autentic, bacovian – George Bacovia (1881 – 1957), cel mai mare poet simbolist român; poezia sa îmbină toate trăsăturile esențiale specifice simbolismului

-          simbolismul depresiv – izvorât din inadaptarea socială

-          cultivarea simbolului și a sugestiei ca modalități de a surprinde corespondențele eului cu lumea

-          preferința pentru culori întunecate, sinestezie – „audiție colorată” (senzațiile coloristice și muzicale devin echivalente în plan afectiv)

-          teme și motive simboliste: târgul provincial – element al izolării, al claustrării, nevroza, peisajul interiorizat, descompunerea materiei

Simbolismul aduce în literatura română o nouă concepție despre poezie și o tehnică artistică înnoitoare, înscriindu-se într-o zonă mai largă a sensibilității moderne, pregătind curentul modernist manifestat în perioada interbelică.