Lectia propriu-zisa
Ce inseamna sa gandim...logic
Propozitii adevarate:
- Eu sunt om.
- Iarba este verde.
- Capitala Romaniei este Bucuresti.
- Dunarea curge in sudul tarii noastre.
- Burebista a fost primul rege dac.
- Soarele straluceste ziua.
- Toate numerele pare se impart exact la 2.
- 6 < 10.
- 35:7=5.
- Daca ziua polara dureaza 6 luni, atunci noaptea polara va dura tot 6 luni.
Propozitii false:
- Eu sunt pasare.
- Iarba e ca cerul.
- Capitala Romaniei este Paris.
- Dunarea nu curge pe teritoriul Romaniei.
- Burebista a fost primul imparat roman.
- Soarele straluceste noaptea.
- Numai unele numere impare se impart exact la 2.
- 6 > 10.
- 7:5=35.
- Daca ziua polara dureaza 6 luni, atunci soarele straluceste la poli si in celelalte 6 luni.
De reţinut(!): În vocabularul logicii şi al teoriei argumentării sunt numite propoziţii doar acele formulări lingvistice depre care se poate pune întrebarea dacă „sunt adevărate sau false”. Formulările prin care punem întrebări, dăm ordine, adresăm rugăminţi nu sunt în sens logic, propoziţii.
Dacă acceptăm ce spune o propoziţie, o considerăm adevărată, atunci ea exprimă o credinţă a noastră.
Privitor la credinţele noastre se poate pune întrebarea „ce temeiuri avem în sprijinul lor?”
Temeiurile (raţiunile) pe care le putem invoca pentru acceptarea diverselor propoziţii, sau pentru respingerea lor sunt de mai multe feluri: experienţa proprie, autoritatea unei surse (o altă persoană, o carte, mass-media), dar, lucru important, şi raţionamentele, în care caz, ne sprijinim pe alte propoziţii. În anumite cazuri, pentru anumite scopuri, doar raţionamentul este socotit a fi calea de întemeiere satisfăcătoare.
De reţinut(!): A raţiona înseamnă a sprijini sau justifica o propoziţie cu ajutorul altor propoziţii. Prima se cheamă atunci concluzie iar celelalte, din urmă, premise. Statutul de premisă sau concluzie al unei propoziţii este relativ la raţionamentul din care ea face parte: aceeaşi propoziţie poate fi concluzie a unui raţionament şi premisă a altui raţionament. Raţionamentul este cel mai adesea marcat prin prezenţa în el a unor cuvinte şi expresii caracteristice, indicatori verbali ai raţionamentului. Aceştia figurează în faţa premiselor, alţii în faţa concluziilor (sunt şi raţionamente în care nu apar indicatori). Raţionamentele se fac pentru: o demonstraţie, testarea de ipoteze, explicaţia, predicţia, distingerea noţiunelor între ele, etc.