Temperamentul
– latura dinamico-energetică
a personalităţii
Primele teorii asupra temperamentului, confundau temperamentul cu constituţia fizică. În antichitatea greacă, medicul Hipocrat (460-370 BC) a stabilit patru tipuri de comportament după modul cum predomină cele patru humori ale corpului: sangvinic (sânge), flegmatic (flegma ce e secretată de creier), melancolic (fierea neagră) şi coleric (fiere galbenă).
Fiziologul rus I.P.Pavlov are ca bază a
temperamentului fiziologia Sistemului Nervos Central, şi anume: energia,
mobilitatea, echilibrul proceselor nervoase. Prin energia proceselor nervoase se înţelege
capacitatea de lucru a celulelor nervoase. Mobilitatea înseamnă rapiditatea cu
care se schimbă un proces nervos, putând fi înlocuit cu alt proces nervos, iar
echilibrul se referă la raportul dintre celel două procese nervoase
fundamentale, excitaţia şi inhibiţia.
După modul de combinare a
însişirilor proceselor nervoase, rezultă patru tipuri de sistem nervos, care
formează baza fiziologică a temperamentelor; cele patru tipuri de sistem nervos şi tipurile de
temperament respective sunt:
a) Tipul puternic, echilibrat, mobil – se
caracterizează printr-o mare energie a proceselor nervoase; e mobil, trecând cu
uşurinţă de la o stare psihologică la alta. Acestui tip îi corespunde temperamentul
sangvin, vioi, mobil, adaptabil şi sociabil.
b) Tipul puternic echilibrat, lipsit de
mobilitate – posedă forţă şi echilibru ale proceselor nervoase, dar nu are
mobilitate. E corespondentul temperamentului flegmatic care e foarte calm, are
sentimente şi obişnuinţe stabile, pe care le schimbă greu, concentrându-se
intens în activitatea depusă.
c) Tipul puternic, neechilibrat, excitabil –
posedă o energie a proceselor nervoase, însă echilibrul e instabil, excitaţia
fiind mai mare decât inhibiţia. Acestui tip îi corespunde temperamentul
coleric, care e neliniştit, inegal în manifestări, exagerează atât amiciţia cât
şi ostilitatea.
d) Tipul slab – e lipsit de energie a
proceselor nervoase, concretizându-se în temperamentul melancolic. Acesta nu-şi
manifestă plenar reacţiile afective, fiind introvertit.
După cum am mai amintit, temperamentul exprimă aspectul dinamic al personalităţii, neavând conotaţie pozitivă, deoarece o gândire mobilă nu e neapărat şi valoroasă, iar un sistem nervos slab nu poate sta la baza unei personalităţi de valoare.
Trăsăturile temperamentale ce influenţează
procesele psihice se referă fie la activitate (iuţeala acţiunii), fie la
afectivitate: emotivitate, nervozitate, predominarea stării plăcute, neplăcute
(stenic, astenic). În acest sens, manifestările emotive cu caracter astenic,
dezorganizator, nu sunt indicate în acele profesiuni ce au un ridicat risc de
accidente. Cu alte cuvinte, în aceste locuri de muncă e necesară o selecţie
profesională.
Formele reacţiilor emoţionale faţă de
pericol sunt grupate după caracterul astenic.
·
Frica,
reacţie ce se bazează pe mecanismul de apărare pasivă, ce se manifestă în
perioada de aşteptare a unui pericol.
· Panica,
spaima, groaza, constituie reacţii paroxistice ale reacţiei de frică.
Manifestările cu caracter stenic sunt: îndrăzneala, curajul şi bravura,
acestea din urmă energizând resursele psihice ale individului, în sensul
învingerii pericolului. Există profesiuni care reclamă echilibru emoţional,
autocontrol şi calm în condiţiile unor situaţii grele.
·
Iuţeala
acţiunii, mobilitatea, îşi au importanţa lor în anumite profesiuni, mai ales că
iuţeala deciziei depinde în mare măsură de iuţeala generală a acţiunii. Spre
exemplu, în industria automatizată, iuţeala deciziei e neapărat necesară în
anumite locuri de muncă, asemeni celor de dispecerat sau cele unde se lucrează
în criză de timp.
În orientarea, selecţia şi repartizarea profesională e necesar să se ţină seama de faptul că dintre toate trăsăturile de personalitate, cele temperamentale sunt cele mai greu de modificat prin influenţa mediului. În activităţile periculoase are o importanţă mare şi viteza de reacţie, timpul de reacţie, timpul de reacţie fiind însuşi o măsură de exprimare a temperamentului. În cadrul activităţilor repetitive, rutiniere, temperamentele colerice se adaptează mai greu, sunt firi agitate, întâmpină greutăţi în menţinerea unui nivel constant al rezultatelor. De aceea, orientarea profesională trebuie să ţină cont de aceste particularităţi temperamentale.